Site icon TIMP ROMÂNESC

România rurală prezentată în cadrul proiectului „Dialogos”, la Berlin

În data de 25 mai, ora 19:00, la Galeria RKI din Berlin (Reinhardtstr. 14, 10117) se va desfăşura al treilea eveniment din seria „Dialogos” care o are ca invitată pe Simona Grüter-Bîrgăoanu, care va susține o prezentare intitulată „Formal / Informal. România rurală – redefinirea rolurilor în edificarea de locuințe”.
În satele din România, pe fondul alinierii standardelor la cele ale Uniunii Europene, tradițiile vernaculare de construire a locuințelor încep să fie abandonate. Casele noi, pentru care este nevoie de proiect, de autorizații, de firme de construcții specializate, au ca reper estetic o arhitectură străină de loc și de cultura anterioară. Are loc o formalizare a așezărilor informale. În paralel se manifestă însă și un proces invers, de informalizare: oameni simpli, locuitori și comunități, contribuie la edificarea și modificarea mediului construit. Rezultatul este o realitate hibridă, între formal și informal, în cadrul căreia rolurile sunt permanent negociate între actorii implicați.

Trei cazuri concrete vor fi analizate pe baza interviurilor cu locuitori, arhitecți, autorități și meșteri, precum și a documentației fotografice și a observațiilor la fața locului. Miza este de a interoga și redefini paradigma participativă, de colaborare între agenți, în educația și practica de arhitectură.

Simona Grüter-Bîrgăoanu este arhitectă și cercetătoare în domeniile locuirii și al arhitecturii vernaculare. S-a născut în 1983 în Focșani, România, și a absolvit în 2008 Facultatea de Arhitectură a Universității Ion Mincu din București. Între 2008 și 2014 și-a practicat profesia în Hanovra și Berlin, specializându-se în proiectarea participativă de locuințe. Din 2013 este doctorandă a Universității Bauhaus din Weimar, Germania, în cadrul programului de studii doctorale IPP-EU, sub îndrumarea Prof. Dr. Frank Eckardt. Este bursieră Thüringer Graduiertenförderung. Experiența sa ca voluntar pe șantiere din România și Maroc, precum și diversele programe academice de care a beneficiat în Germania și Brazilia, au ajutat-o să își aprofundeze specializarea. A ținut prelegeri la HS-Bremen, UFMG-Belo Horizonte, BU-Weimar, precum și la Școlile de Vară Arhipera, în Belciugatele, România. Proiectul ei de cercetare poartă titlul„Dimensiunea Vernaculară a Edificării de Locuințe în România Contemporană”. Simona Grüter-Bîrgăoanu este mama a doi copii și locuiește în Weimar.

ICR Berlin demarează anul acesta o serie lunară de întâlniri, intitulată„Dialogos”, cu scopul de a oferi un spațiu de interacțiune socială, de a crea o platformă de discuții și de a realiza un schimb de idei. Sunt invitați specialiști români și internaționali din diverse domenii, care își vor prezenta proiectele de cercetare sau artistice și le vor discuta cu publicul participant. Evenimentul are loc în limba engleză. Intrare liberă.

Exit mobile version