Site icon TIMP ROMÂNESC

România şi Albania,100 de ani de parteneriat

MAE a găzduit, ieri, evenimentul dedicat aniversării a 100 de ani de relaţii diplomatice bilaterale dintre România şi Republica Albania.

Au participat secretarul de stat Radu Podgorean, ambasadorii Republicii Albania la Bucureşti, Sami Shiba, respectiv al României la Tirana, Viorel Stănilă, specialişti ai mediului academic, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti şi unii din cei mai importanţi promotori ai relaţiilor culturale bilaterale – scriitorul Marius Dobrescu, Fahri Balliu, redactor şef al Editurii „55” din  Albania, şi criticul literar Luan Topciu, ministru consilier la ambasada Albaniei la Bucureşti. Minoritatea albaneză din România a fost reprezentată de deputatul Oana Manolescu, preşedintele Asociaţiei „Liga Albanezilor din România”.

Cu acest prilej, aula Sălii Gafencu a găzduit o expoziţie de documente care rememorează cele mai importante momente din raporturile bilaterale.

Radu Podgorean a reliefat faptul că celebrarea centenarului relaţiilor bilaterale româno-albaneze a conferit cadrul oportun pentru o nouă abordare în eforturile de consolidare a relaţiilor bilaterale, menţionând seria de întâlniri în cadrul dialogului politic bilateral din ultima perioadă, făcând referire la: vizita la Tirana a Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, recenta întâlnire la Bucureşti a celor doi premieri, în marja Summit-ului China-Europa Centrală şi de Est, vizita comună în Albania a ministrul Titus Corlăţean,  în calitate de Preşedinte-în-Exerciţiu al SEECP, precum şi recenta întâlnire a celor doi miniştri de Externe în marja ministerialei NATO. În cadrul discursului, demnitarul român a menţionat  inaugurarea, la 7 decembrie 2013, a noului Consulat Onorific al României la Korcea.

În încheiere, demnitarul român a exprimat dorinţa ca relaţiile româno-albaneze să se dezvolte pe măsura potenţialului patrimoniului comun cultural, lingvistic, social şi politico-diplomatic.

În cadrul evenimentului a  fost prezentată contribuţia editorială a lui Fahri Balliu, redactor şef al Editurii ”55”, gazetar şi fost diplomat, la cunoaşterea în Albania a unor opere fundamentale din literatura, istoriografia şi filologia românească. Dată fiind contribuţia sa la dezvoltarea relaţiilor culturale între România şi Albania, MAE i-a acordat o diplomă de excelenţă. De asemenea, deputatul Oana Manolescu, a oferit lui şef Fahri Balliu o diplomă din partea Asociaţiei ”Liga Albanezilor din România”, subliniind faptul că relaţiile diplomatice dintre cele două ţări şi centenarul din acest an, sunt încununarea oficială a legăturilor de peste 2.000 de ani

La rândul său, Fahri Balliu a reliefat faptul că relaţiile dintre România şi Albania sunt relații de suflet, prietenia româno-albaneză trecând dincolo de uzanțele diplomatice.

Ambasadorul Republicii Albania la Bucureşti, Sami Shiba, a prezentat salutul poporului albanez pentru întreaga Românie, mulţumind MAE pentru organizarea acestei manifestări.

Exit mobile version