Site icon TIMP ROMÂNESC

România și Bulgaria trebuie să coopereze cu adevărat

România şi Bulgaria trebuie să renunţe la o anumită competiţie care există între ele şi să înceapă să coopereze cu adevărat, a declarat premierul român Victor Ponta la întâlnirea pe care a avut-o cu omologul său bulgar Plamen Oreşarski. Sâmbătă premierul român se află în capitala bulgară, Sofia, pentru a lua parte la întrunirea anuală a Consiliului Partidului Socialiştilor Europeni.

„Cea mai bună oportunitate a ţărilor noastre este cea de a lucra împreună, de a se uni, pentru a intra împreună în Schengen şi pentru a încuraja absorbţia fondurilor UE”, a declarat Ponta. „Principalul meu mesaj pentru premierul Oreşarski a fost acela că noi trebuie să renunţăm la competiţie şi la încerca să demonstrăm că ţara fiecăruia este mai bună decât cea vecină. Amândoi am pierdut de pe urma acestui lucru”, a adăugat Ponta. La întâlnirea pe care au avut-o, cei doi premieri au discutat o serie de chestiuni cruciale de interes comun, cum ar fi întârzierea aderării celor două ţări la spaţiul Schengen şi un număr de proiecte din domeniul energetic, între care şi Nabucco Vest.

Ei au convenit de asemenea să organizeze o întâlnire interguvernamentală mai amplă la Varna, la toamnă. „Trebuie să lucrăm împreună, astfel încât ţările noastre să-şi redobândească reputaţia şi stabilitatea după această criză”, a declarat Ponta. În continuare, el i-a urat premierului Oreşarski succes în gestionarea situaţiei dificile în care se află acum Bulgaria.

Guvernul Oreşarski a fost aprobat de parlament la 29 mai, după ce Partidul Socialist Bulgar obţinuse un mandat la alegerile anticipate de pe 12 mai. În acest moment aproximativ 10.000 de oameni demonstrează zilnic la Sofia, deja de o săptămână, cerând demisia premierului, după ce acesta a făcut mai multe numiri controversate.

Exit mobile version