Progresele privind proiectele de interconectare a reţelelor de transport de energie electrică și gaze naturale dintre Republica Moldova și România au fost analizate marți la Chișinău la reuniunea Grupului comun de lucru în domeniul energiei din cadrul Comisiei interguvernamentale România – Republica Moldova, a anuntat miercuri Ministerul Economiei.
Grupul de lucru a fost creat ca urmare a Memorandumului de Înțelegere între Guvernul celor două state privind realizarea proiectelor necesare interconectării rețelelor de gaze naturale și energie electrică din România și Republica Moldova, semnat la Chișinău în luna mai 2015.
În mod special au fost discutate noile etape de dezvoltare a gazoductului Iași – Ungheni pe teritoriul Republicii Moldova până la Chișinău, iar în România până la Onești. Pe partea de energie electrică s-au discutat acţiunile viitoare privind realizarea primei interconexiuni asincrone, Isaccea – Vulcănești – Chișinău. În prezent este în curs de realizare studiul de fezabilitate al acestei interconexiuni de energie electrică, realizat de un consorţiu condus de ISPE.
Ambele părţi au subliniat rolul esenţial al proiectelor de interconexiune în atingerea obiectivului de consolidare a securităţii energetice în spaţiul est-european, prin diversificarea surselor și a rutelor.
În cadrul reuniunii, directorii companiilor IS Moldelectrica și CNTEE Transelectrica, au semnat Acordul bilateral de colaborare în domeniul energiei electrice, care presupune lucrări de investiţii pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii în sectorul energiei electrice din Republica Moldova, acordarea de asistenţă tehnică prin punerea la dispoziţie de experţi și specialiști de înaltă calificare, s.a. Cele două companii vor coopera la implementarea proiectelor privind realizarea lucrărilor complementare interconexiunilor Isaccea – Vulcănești – Chișinău, Iași – Ungheni – Strășeni și Suceava – Bălţi, precum și la construcţia staţiilor back-to-back pentru fiecare linie în parte.
Grupul de lucru în domeniul energiei a fost creat ca urmare a Memorandumului de Înţelegere încheiat între cele două guverne privind realizarea proiectelor necesare interconectării reţelelor de gaze naturale și energie electrică din România și Republica Moldova, semnat la Chișinău în luna mai 2015.