Cu prilejul vizitei pe care o efectuează în Statele Unite ale Americii, ministrul român al afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut o întrevedere cu senatorul de Michigan, Carl Levin, preşedintele Comitetului pentru Apărare din Senatul SUA.
Pe agenda discuţiilor s-au aflat cu prioritate Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite, cu accent asupra cooperării politico-militare şi de securitate, evoluţiile îngrijorătoare din vecinătatea estică, din perspectiva situaţiei din Ucraina, impactului şi implicaţiilor acesteia în planul stabilităţii şi securităţii în regiunea Mării Negre, Summit-ul NATO din Marea Britanie.
Ministrul afacerilor externe a salutat excelenta cooperare bilaterală pe dimensiunea militară şi de securitate a Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, evidenţiind contribuţia ţării noastre la sistemul american de apărare antirachetă din Europa, precum şi sprijinul României privind tranzitul pe teritoriul ţării noastre al forţelor SUA din Afganistan.
Ministrul român al afacerilor externe a solicitat senatorului democrat sprijinul politic pentru accederea României, cât mai curând posibil, în programul Visa Waiver, ca o reflectare a relaţiei de Parteneriat Strategic şi statului de membru NATO şi UE al României.
În cadrul întâlnirii, ministrul Corlăţean a subliniat preocuparea României faţă de evoluţiile din Ucraina, care au implicaţii serioase asupra securităţii regionale şi internaţionale, solicitând sprijinul activ al Congresului SUA pentru creşterea şi consolidarea prezenţei americane şi NATO şi intensificării cooperării bilaterale circumscrise Parteneriatului Strategic. Şeful diplomaţiei române a arătat că o cooperare consolidată cu SUA în regiunea Mării Negre este de natură să contribuie la stabilizarea strategică a regiunii şi la descurajarea factorilor de instabilitate. Cu acest prilej, demnitarul român a reiterat importanţa continuării sprijinului SUA, în coordonare cu UE, pentru parcursul european al Republicii Moldova.
În ceea ce priveşte dezvoltările de securitate din imediata proximitate a ţării noastre, ministrul român al afacerilor externe a mai evidenţiat necesitate coeziunii şi fermităţii demersurilor comunităţii euro-atlantice în ceea ce priveşte adoptarea de noi sancţiuni împotriva Rusiei.
Senatorul Levin a exprimat aprecierea pentru valoarea deosebită a contribuţiei României la consolidarea securităţii Statelor Unite şi a Aliaţilor din cadrul NATO, menţionând în mod special rezultatele deosebite ale participării României în Afganistan. De asemenea, a reasigurat partea română în legătură cu menţinerea fermă a calendarului de operaţionalizare la orizontul anului 2015 a sistemului de apărare antirachetă amplasat la Deveselu.