Site icon TIMP ROMÂNESC

România, Ungaria şi Serbia împreună la târgul Enreg Energia Regenerabilă

Cel mai mare târg pe energie regenerabilă și eficiență energetică în construcții și renovări din vestul țării, Enreg Energia Regenerabila va reveni pentru a VII-a oară, între 4-6 martie 2015, la Expo Arad.  Pentru a veni în sprijinul investitorilor în acest domeniu noua schemă feed-in tariff (FIT) urmează să fie aprobată în România. Aceasta a fost mult discutată de la sfârșitului anului 2012 și anticipată cu mare interes de către dezvoltatori și investitori în energie solară.

Astfel, târgul Enreg va fi marcat de o serie de întâlniri, workshop-uri și conferințe importante care vor dezbate aspecte practice, tehnice și legislative cu privire la tematici din sfera regenerabilelor: energie solară fotovoltaică, biogaz, cogenerare, hidroenergie, energie din lemn, eficiență energetică în clădiri, energie din deșeuri, iluminat cu LED, consultanță și altele.

În paralel cu Enreg Energia Regenerabilă se va organiza pentru a treia oară PV Platform Romania, punctul de întâlnire pentru experți din domeniul fotovoltaic în România, la Expo Arad. Acesta va găzdui cea de-a III-a ediție a conferinței PV Conference – Viitorul pieței PV în România.

De asemenea, REECO planifică pentru ediția din 2015 organizarea unor standuri comune din Ungaria, Serbia și Germania, precum și standul comun LED și Professional Business Lounge-ul pentru parteneri.

 

Exit mobile version