La reuniunea de miercuri de la Bruxelles a miniştrilor Apărării din ţările NATO aceștia și-au dat acordul politic pentru înființarea Grupului de Luptă permanent al NATO în România, anunță Digi24.ro.
„România este gata să găzduiască un grup de luptă, mai mulți aliați au fost gata să ia parte”, a spus Jens Stoltenberg în cadrul unei conferințe de presă, după întâlnirea cu miniștrii Apărării. „O decizie nu a fost luată încă”, a spus acesta, procedurile următoare fiind ca Alianța să ceară avizul autorităților militare din țările în care se vor instala trupe permanente.
Stoltenberg a spus că NATO va lua în calcul instalarea de noi grupuri de luptă în regiunile din centru și sud-est – ca de exemplu România – ca parte a strategiei defensive împotriva agresiunii Rusiei.
El a precizat că șefii militari vor lucra la un plan detaliat și vor veni cu un răspuns în câteva săptămâni, se arată într-un comunicat al Alianței.
Un buget suplimentar de 270 de miliarde de dolari va fi cheltuit pentru apărare, se arată în același comunicat.
NATO a acuzat, miercuri, Rusia, că a trimis și mai multe trupe pe lângă numărul masiv deja desfășurat la granițele Ucrainei, în condițiile în care Moscova susține că a retras o parte dintre forțele sale și că este deschisă spre diplomație.
Separat, un oficial din serviciile de informații occidentale a avertizat că exercițiile militare ruse au ajuns la apogeu și că riscul unei agresiuni rusești împotriva Ucraina va rămâne ridicat pentru tot restul lunii februarie. – sursa: Digi 24