România va beneficia de sprijin financiar de 8,192 milioane euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru refacerea infrastructurii publice afectate de calamitățile naturale produse în vara anului 2018, urmare a demersurilor făcute de Guvern și de autoritățile locale.
Comisia Europeană a aprobat astăzi aplicaţia depusă de România prin care a solicitat ajutor financiar pentru reducerea pagubelor produse de inundațiile din perioada 16 iunie 2018 – prima decadă a lunii august 2018 în regiunea „Nord-Est”.
”Decizia Comisiei Europene vine în sprijinul comunităților locale afectate de calamitățile naturale produse în vara anului 2018 și sunt complementare eforturilor făcute de Guvern și de autoritățile locale, care au intervenit imediat, prin alocări financiare și măsuri urgente, pentru sprijinirea oamenilor. Concretizarea acestui sprijin de peste 8 milioane de euro este încă o dovadă a ceea ce înseamnă buna colaborare a Guvernului cu autoritățile locale”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.
Guvernul a colaborat cu autoritățile locale pentru a fundamenta aplicația pentru mobilizarea Fondului de Solidaritate, în baza unei evaluări foarte atent realizate a pagubelor înregistrate cu privire la principalele categorii de infrastructuri/cheltuieli de urgenţă.
Suma de 8,192 milioane euro va putea fi folosită pentru decontarea cheltuielilor publice eligibile aferente operațiunilor de urgență și a lucrărilor de reabilitare pentru înlăturarea pagubelor produse de inundaţii în regiunea „Nord-Est”, în perioada 16 iunie – prima decadă a lunii august 2018, pentru următoarele tipuri de operațiuni de urgență prevăzute de Regulamentul FSUE, respectiv:
- a) repunerea în funcțiune a infrastructurilor și a instalațiilor în domeniile energiei, apelor și apelor uzate, telecomunicațiilor, transporturilor, sănătății și învățământului;
- b) furnizarea de cazare temporară și finanțarea serviciilor de salvare pentru satisfacerea nevoilor populației afectate;
- c) securizarea infrastructurilor de prevenție și măsurile de protejare a patrimoniului cultural;
- d) curățarea zonelor afectate de catastrofă, inclusiv a zonelor naturale, în concordanță, după caz, cu abordările centrate pe ecosisteme, precum și refacerea imediată a zonelor naturale afectate, în scopul evitării efectelor imediate provocate de eroziunea solului.
Beneficiarii finali pot fi unităţile administrativ-teritoriale din zonele afectate precum și entitățile publice care utilizează/administrează fonduri publice și/sau patrimoniu public și care funcționează în subordinea/coordonarea sau după caz, în cadrul/sub autoritatea ministerelor de linie, care au efectuat oricare dintre tipurile de operaţiuni eligibile menţionate anterior.
Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) este un instrument financiar nerambursabil creat la nivelul Uniunii Europene pentru situaţii de urgenţă, reglementat prin Regulamentul (CE) nr. 2012/2002, modificat de Regulamentul (UE) nr. 661/2014.