Site icon TIMP ROMÂNESC

Românii de pretutindeni se înscriu la Concursul Naţional „Ion Creangă” : Află termenul limită!

Autorii români de pretutindeni care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor (inclusiv din Republica Moldova și Ucraina) se pot înscrie, trimiţând lucrările până pe data de 31 martie, la cea de-a XXIV-a ediţie a Concursului Naţional „Ion Creangă” – Creaţie literară – Poveşti.La concursul organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iaşi, care se va desfășura în perioada 16 -17 aprilie, la Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca din Țicău), manuscrisele (maximum 15 pagini), dactilografiate la 2 rânduri, în 5 exemplare, vor fi însoţite de un motto.

Numele autorului, vârsta, adresa, numărul de telefon, e-mail-ul se vor afla într-un plic sigilat, pe care va fi scris acelaşi motto şi menţiunea „Poveşti scrise de copii”sau „Poveşti scrise de adulţi”.

Concurenţii vor expedia lucrările în plic timbrat (imprimate), până la data de 31 martie (data poştei) pe adresa Muzeului „Ion Creangă” (Bojdeuca) din Iaşi.

Juriul va acorda câștigătorilor următoarele premii pe data de 17 aprilie: Premiul Muzeului Național al Literaturii Române Iași, Premiul „Ion Creangă” al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, Premiul Editurii Muzeelor Literare, Premiul revistei „Dacia literară”, Premiul revistei „Convorbiri literare”, Premiul Bojdeucii „Ion Creangă”, Premiul Studioului de Radio Iaşi, Premiul Teatrului „Luceafărul” Iaşi, precum şi menţiuni la Secţiunea copii.

Poveştile premiate la această ediţie vor fi publicate în volumul „Poveştile de la Bojdeucă” care va fi lansat în luna aprilie 2017.

Exit mobile version