Site icon TIMP ROMÂNESC

Românii din Bologna au votat cu toţii: toţi am reuşit, nimeni nu a ramas afară!

Observatorul secţiei de vot din Bologna, Sorin Nedea, susţine că toţi românii care s-au aflat la coadă, pe 16 noiembrie, au reuşit să voteze. “Am aşteptat intenţionat 24 de ore înainte să mă exprim. Am vrut să-mi clarific ideile, sentimentele, să fiu obiectiv precum mi-am propus când am cerut acreditarea ca observator independent al Societăţii Timişoara”, susţine acesta.

Conform observatorului, la Bologna s-au înregistrat 3500 votanti: “Încă de la ora 6 când m-am prezentat, coada era de circa 50 de persoane, în continuă creştere. Au fost 7 cabine de vot, 7 ştampile, 7 membri ai comisiei care au scris timp de 14 ore. Maximum prevazut de regulamentul electoral stabilit de BEC şi pe care nu mă obosesc acum să-l critic. Dintr-un calcul simplu rezultă 1 vot la 15 secunde şi acest ritm s-a păstrat timp de 14 ore. Matematica nu este o opinie”, subliniază Sorin Nedea.

Românul mai precizează că “la încheiere, dupa ce ultimul votant a introdus buletinul de vot în urnă, mi-au dat lacrimile de emoţie: noi toţi am reuşit! Nimeni nu a rămas afară. Au votat toţi cei de la coadă”, afirmă Nedea, citat de gazetaromaneasca.com.

Exit mobile version