Site icon TIMP ROMÂNESC

Românii din Cernăuţi nu au uitat de spiritul tradiţional: Am pus umăr la umăr cu toţii!

Spectacolul unic „Creştini în Europa”, găzduit de Teatrul Muzical-Dramatic „Olga Kobyleanska” din Cernăuţi, a început pe 7 noiembrie, fiind dedicat domnitorilor români Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir.

Evenimentul de suflet „Nu uita că eşti român” l-a adus din inima Ardealului, prin cântecele sale patriotice, pe Nicolae Furdui Iancu împreună cu Formaţia „Crai Nou”.

Totul a fost posibil la iniţiativa lui Vasile Tărâţeanu, preşedintele Fundaţiei Culturale de Binefacere „Casa Limbii Române”, în parteneriat cu Societatea „Mihai Eminescu”, preşedinte Vasile Bâcu, moderat de radiojurnaliştii Carolina Jitaru şi Vitalie Zâgrea.

Vasile Tărâţeanu a evocat personalitatea şi momentele tragice ale familiei domnitorului Brâncoveanu, fiind lansată premiera documentarului „Dimitrie Cantemir”, primul din serialul 100 de români celebri, născuţi în Moldova, realizat de studioul „Flacăra Film” din Chişinău, consacrat vieţii şi activităţii domnitorului şi savantului Dimitrie Cantemir.

Membrii Ansamblului „Ştefan Vodă” alături de cunoscutul cobzar basarabean, Tudor Ungureanu şi interpreta Maria Stoianov, au răvăşit suflul zbuciumatei istorii a Neamului Românesc prin portul arhaic, piesele muzicale etno, interpretate cu foc în inimi, veselie, dragoste de viaţă, de tot ce-i românesc şi moştenite din moşi strămoşi, notează publicaţia Zorile Bucovinei.

Apogeul l-a constituit recitalul lui Nicolae Furdui Iancu şi al Formaţiei Instrumentale „Crai Nou” din Capitala Unirii care au ridicat în picioare sala nu o singură dată cu cântecele patriotice „Treceţi batalioane române Carpaţii”, „Noi suntem romani”, „Aşa-i românul” etc. ce sunt emblema românilor.

De asemenea, Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, s-a declarat bucuroasă că, în sfârşit, graţie Guvernului României, va exista un reper spiritual în oraşul copilăriei lui Eminescu: „Am pus umăr la umăr cu toţii pentru a-l convinge pe premierul Victor Ponta că este foarte important ca la Cernăuţi Mihai Eminescu şi Aron Pumnul să aibă o casă spirituală, unde să se reculeagă toate neamurile din Bucovina. În afară de aceasta, conducătorul Guvernului Român s-a pronunţat pentru realizarea financiară şi a altor proiecte ale societăţilor româneşti de aici, care necesită sprijin”.

Exit mobile version