Site icon TIMP ROMÂNESC

Românii din Europa către viitorii europarlamentari: Vrem să vă luptaţi pentru îmbunătăţirea imaginii românilor şi a României în Europa!

„Și noi suntem români” este titlul scrisorii publice pe care președintele Federaţiei Asociaţiiilor Româneşti din Europa (FADERE), Daniel Ţecu, a remis-o partidelor politice din România şi candidaţilor români la alegerile europarlamentare din 2014.

Observăm cu îngrijorare că reprezentanţii partidelor politice aflate în campania electorală pentru alegerile europarlamentare nu spun nimic despre ce ar putea face pentru românii care locuiesc în afara României, în Europa”, începe scrisoarea.

Daniel Țecu reamintește situația românilor din diaspora și însemnătatea lor pentru țara mamă: „În ziua de astăzi în Spania locuiesc în jur de un milion de români, în Italia un alt milion, adăugându-i şi pe cei din celelalte ţări ale Uniunii Europene, ajungem la un număr impresionant de peste trei milioane de români care locuiesc în Europa, însă au decis să lucreze sau să locuiască în afara ţării. Majoritatea dintre aceşti români, cu toate că locuiesc în altă ţară decât România, trimit bani lunar familiilor lor în România, investesc în România şi pentru ei „acasă” este în România. Pentru toţi aceşti români, alegerile europarlamentare sunt foarte importante. Ei pot locui şi munci în ţările europene datorită existenţei Uniunii Europene”.

Românii din Europa își doresc viitoarea legislație europeană (directivele europene) să îi protejeze de încercările unor guverne de a le face viaţa imposibilă prin discriminare în obţinerea documentelor de şedere, a locurilor de muncă sau a ajutoarelor sociale, legi la nivel european care să îi protejeze împotriva abuzurilor din partea funcţionarilor sau a angajatorilor care încă îşi permit să le plătească mai puţin decât le plătesc colegilor de alte naţionalităţi sau le oferă condiţii de muncă inferioare celorlalţi. Cea mai arzătoare dorință este aceea de a putea călători şi lucra în orice ţară europeană, fără ca cineva să îi privească urât: ”Vrem să vă luptaţi pentru îmbunătăţirea imaginii românilor şi României în Europa.

Exit mobile version