Site icon TIMP ROMÂNESC

Românii din Germania fară loc de muncă ar putea fi expulzaţi

Guvernul de la Berlin a anunţat, zilele trecute, că intenţionează să introducă un sistem de sancţionare a imigranţilor din state membre ale UE care încasează abuziv indemnizaţii sociale în Germania, în contextul criticilor privind situaţia românilor şi bulgarilor de pe teritoriul german.

Nemţii au  adoptat un raport intermediar care prevede impunerea de interdicţii temporare de revenire în Germania pentru imigranţii europeni care au abuzat de sistemul de liberă circulaţie a persoanelor.

Raportul, întocmit de Ministerul de Interne și Ministerul Muncii, arată că după liberalizarea pieței muncii pentru români și bulgari, serviciile sociale din Germania au fost invadate de români și bulgari care vin cu mulți copii doar ca să încaseze banii de la alocații. Ministrul german de Interne, conservatorul Thomas de Maizière, a exprimat dubii în legătură cu intenţia de găsire a unui loc de muncă de către imigranţi care „completează formulare la agenţia de ocupaţie dar nu cunosc un cuvânt în germană”.

Îngrijorat de această situație, guvernul studiază possbilitatea de a-i expulza în România pe toti cetățenii români care nu își găsesc de muncă pe o perioadă mai mare de 6 luni. În vederea acestui lucru, cabinetul german lucrează la redactarea unei legislații pentru un control mai eficient a celor care vin din România și nu își găsesc de muncă pe o perioadă mai mare de 6 luni.

În ultimele luni autoritățile germane au implementat mai multe măsuri pentru a îngreuna „turismul social” din partea românilor. De la începutul anului se cer mai multe documente pentru a primi alocație pentru copii iar perioada studierii actelor a crescut de la două săptămâni la șase luni.

Exit mobile version