Comunitatea Românilor din Serbia (CRS) apelează la bunăvoința oamenilor de bună credință, de a se implica în acțiunile de strângere de ajutor pentru cei afectați de inundații în Serbia. Din cauza precipitațiilor abundente și a inundațiilor, guvernul de la Belgrad a declarat stare de urgență la nivel național. Serbia se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimii 120 de ani.
Traian Turturea, președintele filialei CRS din Biserica Albă, membru în Consiliulul de Conducere Central al CRS, a predat deja ajutoarele strânse până acum, în centrul orașului Biserica Albă.
„Școala plus” din orașul Biserica Albă (Serbia) este cunoscută pentru activitățile sale educative, ecologice și filantropice. Ajutoarele colectate sunt haine, produse de igienă, alimente și pături.