Comunitățile de români din afara granitelor României însumează aproximativ 3,2 milioane de persoane, a informat joi Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Numărul cuprinde și minorii, care nu au drept de vot, însă un clasament al comunităților românești din străinătate oferă o imagine a destinațiilor cu miză electorală mare la prezidențialele de duminică. HotNews a întocmit un Top 10 al comunităților românești din străinătate, menționând orașele unde se poate vota.
„Conform evidentelor oficiale, pe anul 2013, comunicate de serviciile de imigrări din alte state, numărul însumat al cetățenilor români din străinătate se ridică la aproximativ 3,2 milioane”, a arată MAE, joi, într-un răspuns transmis la solicitarea HotNews.
În aceste evidențe nu sunt contabilizate persoanele cu dublă cetățenie, precizează MAE. Așadar, în acest top nu sunt incluși și cetățenii din Rep. Moldova care au redobândit cetățenia română. Recent, președintele Traian Băsescu a declarat, laTV Moldova 1, că în ultimii 10 ani aproape 350.000 de cetățeni moldoveni au luat și cetățenia română. În Rep. Moldova se votează la Chișinau, Orhei, Nisporeni, Hîncești, Călărași, Cahul, Cimișlia, Bălți, Soroca, Ungheni, Drochia, Giurgiulești, Cantemir, Ialoveni, Florești, Leova, Edineț, Fălești.
De asemenea, în evidențele Direcției Generale de Pașapoarte din cadrul MAI, figurează aproximativ 500.000 titulari ai unor pașapoarte de cetățean român cu domiciliul în străinătate.
„Aceste date nu redau însă dimensiunile reale ale prezenței cetățenilor români în străinătate, deoarece mulți dintre cetățenii români stabiliți în străinătate nu au solicitat înscrierea în pașapoartele românești a mențiunii privind stabilirea domiciliului în străinătate, legislația lpsînd decizia la latitudinea persoanelor în cauză„, menționează MAE.
În ţările unde trăiesc cei mai mulţi români, aceştia pot vota la:
- Italia – aproximativ 993.000 de cetateni romani. Se voteaza la Roma, Frosinone, Ladispoli, Palestrina, Tivoli, Napoli, Perugia, Pescara, Cagliari, Ostia, Bologna, Florenta, Arezzo, Grosseto, Livorno, Ancona, Milano, Brescia, Bergamo, Mantova, Trento, Trieste, Venetia, Treviso, Verona, Padova, Udine, Torino, Alessandria, Cuneo, Novara, Vercelli, Aosta, Genova, La Spezia, Sanremo, Catania, Canicatti, Reggio Di Calabria, Bari, Foggia, Varese, Sondrio, Lecco, Como, Fermo, Cosenza.
- Spania – 922.000 de persoane. Se voteaza la Madrid, Coslada, Alcala De Henares, Getafe, Arganda Del Rey, Mostoles, Burgos, Toledo, Guadalajara, Sevilla, Malaga, Motril, Murcia, Barcelona, Lerida, Reus, Palma De Mallorca, Bilbao, Logrono, Pamplona, Zaragoza, Calatayud, Ciudad Real, Albacete, Almeria, Castellon De La Plana, Valencia, Alicante, Lepe, Santiago De Compostela, Cordoba, Gijon.
- SUA – Aproximativ 476.000 De Persoane. Se voteaza la Washington D.C., Atlanta, Charlotte, Cleveland, Dallas, Hollywood, Houston, New York, Boston, Philadelphia, Chicago, Detroit, Minneapolis, Indianapolis, Los Angeles, San Francisco, Las Vegas, Sacramento, Phoenix, Portland, Salt Lake City.
- Germania – 236.000 De Persoane. Se voteaza la: Berlin, Hamburg, Bonn, Munchen, Stuttgart.
- Marea Britanie – 144.000 de persoane. Se voteaza la: Londra, Edinburgh, Newcastle, Leeds, Liverpool, Birmingham, Portsmouth, Bristol, Belfast.
- Ungaria – 85.000. Se voteaza la: Budapesta, Gyula, Szeged.
- Austria – 80.000. Se voteaza la: Viena si la Graz.
- Belgia – 50.000. Se voteaza la Bruxelles.
- Grecia – 47.000. Se voteaza la: Atena, Salonic, Patra.
- Franta – 45.000 de romani (de precizat ca Franta nu recunoaste minoritatile nationale si, „in consecinta nu exista statistici oficiale in acest domeniu, explica MAE roman, pe site-ul sau)”. Se voteaza la: Paris, Marsilia, Toulouse, Strasbourg Si Nancy.