Site icon TIMP ROMÂNESC

Românii din Suedia uniți de tradiții

Comunitatea românească s-a reunit la slujba din 14 aprilie, săvârșită la Paraclisul „Sfântul Apostol Andrei şi Sfinţii Voievozi Români” de la Centrul episcopal din Stockholm de către Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord. După slujbă, s-a organizat la Centrul episcopal, tradiționala agapă pascală la care au participat familii de români din capitala Suediei.

În după-amiaza aceleiaşi zile, părintele episcop a participat la agapa pascală organizată la Centrul Asociaţiei românilor pensionari din Stockholm. Cu această ocazie, a purtat un dialog duhovnicesc cu bătrânii, oferindu-le mai multe daruri.

Preasfinţitul Macarie a spus că şi aceste Sfinte Sărbători ale Paştilor „ne oferă prilejul să conştientizăm darurile şi bucuriile zilnice pe care ni le dăruieşte Dumnezeu. Un mare dar pe care adesea îl neglijăm, pentru că în graba vieţii nu îi mai acordăm atenţie, este acela al comuniunii sufleteşti în familie”, a spus ierarhul.

Tinerii din Grupul coral „Credo” al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, sub îndrumarea psaltului Florin Lache, au cântat mai multe imne pascale. Cu emoţie şi fericire, preşedinta asociaţiei, Silvia Luca şi seniorii români din capitala Suediei, le-au mulţumit ierarhului şi tinerilor corişti pentru faptul că le-au împărtăşit şi anul acesta, bucuria şi lumina Învierii, notează basilica.ro

A devenit o tradiţie ca la marile sărbători creştine şi naţionale, părintele episcop alături de preoţii şi tinerii cântăreţi să viziteze bătrânii români din Stockholm, împărtăşindu-le prin cuvânt, cântare şi daruri, mângâiere şi alinare sufletească.

Exit mobile version