Românii din Timocul Sârbesc se pregătesc de alegeri pentru Consiliul Minorităţii Române, care îi va reprezenta în relaţia cu guvernul ţării vecine. Deşi există premisele unei participări comune pe liste a celor din Timoc şi Voivodina, marea unire a românilor din Serbia se lasă încă aşteptată. Şi problema nu se va rezolva încă. Parlamentul sârb a anunţat că alegerile vor avea loc pe 26 octombrie, transmite digi 24.ro.
Tihan Matasarevici este preşedintele Asociaţiei pentru Tradiţia şi Cultura Rumânilor din Kladovo. Nu participă prima oară la aceste alegeri, dar speră că de data aceasta va prinde un loc pe listele consiliului şi îi va reprezenta astfel pe românii din zona sa.
Nu la fel de optimist este însă Vlada Savici, preşedintele Asociaţiei Renaşterea Românilor din Serbia. E convins că şi de această dată statul sârb le va pune piedici în recunoaşterea ca minoritate.
Initiaţiva Românilor din Serbia este o aasociație cu ambiţii mari. Va avea liste comune pentru alegeri cu fraţii din Voivodina, ceea ce îi dă încrederea într-un rezultat bun.
“Mă rog de toţi liderii şi aia care se consideră ca valahii să treacă pe lista de consiliu şi să arătăm o putere şi o valoare românească la alegeri şi să arătăm că suntem mulţi şi să câştigăm majoritatea la Consiliul Naţional”, spune Boian Bărbuţă, lider IRS.
Apelul său vine pentru că va exista şi un Consiliu al minorităţii vlahe. În fapt, tot vorbitori de limbă română, dar prinşi între două legi diferite. Dacă în România, vlah şi român înseamnă acelaşi lucru, în Serbia sunt două minorităţi total diferite.
Zavisa Jurj este preşedintele Asociaţiei Ariadne Filum, care, deşi reprezintă minoritatea vlahă, promite că va lupta pentru limba română.
“Noi mergem pe această linie, de fiecare dată am spus şi de la început, lupta pentru limba română va fi în acest consiliu naţional ”, a spus Zavisa Jurj, preşedinte Ariadne Filum.
Consiliile minorităţilor din Serbia sunt organisme de legătură între Guvernul sârb şi diversele etnii din ţara vecină, notează digi24.ro. Prin intermediul lor, minorităţile primesc finanţări care să le permită păstrarea identităţii culturale şi tradiţiile. Alegerile pentru Consiliul Minorităţii Române vor avea loc pe 26 octombrie, când românii îşi vor desemna cei 23 de reprezentanţi, care, până acum, au fost exclusiv din Voivodina.