Cele mai recente date publicate de INSCOP arată că puţin peste o treime dintre români ar merge la vot, la referendumul pentru modificarea Constituţiei. Dacă în toamnă s-ar organiza un referendum, Constituţia nu ar trece de votul popular, în condiţiile în care pragul de validare este de 50% plus unu. Datele INSCOP arată că doar 38,8% din români ar merge la vot, transmite Rador, citând o știre RFI.
Dintre românii chestionaţi, 40,7% au declarat că se mai gândesc dacă merg să voteze, în timp ce 9,9% din respondenţi sunt siguri că nu vor participa la vot.
Printr-un proiect de lege care a fost adoptat de Parlament pe 29 mai 2013, legea referendumului a fost modificată, în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50% la 30%. În aceeaşi zi, însă, Opoziţia a anunţat că atacă la Curtea Constituţională proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum.
43,7% cred că scăderea pragului nu e potrivită, în timp ce 31,4% din români consideră că reducerea pragului de validare a referendumului de la 50% la 30% este o măsură bună, care ajută la adoptarea unor decizii importante.
Sondajul mai arată că 40,3% dintre români vor Parlament unicameral, pentru ca deciziile să se ia mai repede. 41,7% dintre respondenţi vor Parlament bicameral, întrucât se exercită un control mai bun şi astfel pot fi evitate deciziile abuzive.
În privinţa atribuţiilor Parlamentului, 40,5% dintre cei chestionaţi sunt de părere că acestea ar trebui să rămână la fel, în timp ce 33,2% sunt mai degrabă de acord cu sporirea lor. Numai 18% dintre români cred că atribuţiile Parlamentului ar trebui să fie reduse.