Site icon TIMP ROMÂNESC

Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, la cele mai mari dobânzi de la lansarea programului

Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, având în această perioadă cele mai mari dobânzi de la lansarea programului.

Începând de luni, 4 iulie a.c., românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi anuale de 8,25% și 8,6%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată. Interesul românilor pentru titlurile de stat TEZAUR s-a menținut la un nivel ridicat și în luna iunie, suma investită fiind de 1,39 miliarde lei.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.

Exit mobile version