România va trimite în Serbia şi Bosnia ajutoare pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor şi sprijinirea sinistraţilor, precum o pompă de apă, pături, apă şi alimente, a anunţat luni premierul Victor Ponta . El a precizat că a avut deja o discuţie în acest sens cu omologul său sârb.
„Dacă sunt şi iniţiative private de sprijin pentru Serbia, să reuşim să strângem diverse ajutoare. În general, românii se mobilizează la greu, dar trebuie să coordonăm acest lucru, că altfel e haotic„, a adăugat Ponta, arătând că aceste contribuţii private pot fi strânse şi prin ajutorul SMURD.
Consulul Serbiei la București, Ivana Isidorović, și ambasadorul Bosniei-Herțegovinei în România, E.S. Duško Kovacević, au discutat în cursul zilei de ieri (19 mai 2014 – n.r.) cu Mihaela Geoană, președintele Crucii Roșii Române, pentru a identifica nevoile populației din cele două țări afectate de inundații și căile prin care Crucea Roșie Română și românii pot veni în sprijinul acesteia.
”Inundațiile din Bosnia reprezintă cea mai mare catastrofă resimțită de țara noastră vreodată. Distrugerile sunt mai mari decât cele din perioada războiului. Suntem recunoscători Crucii Roșii Române pentru apelul lansat și fiecărui român care va sprijini apelul Inundații in Balcani”, a declarat e.s Duško Kovacević, Ambasadorul Bosniei-Herțegovinei in România.
“Serbia trece prin cele mai grave inundații înregistrate vreodată. Situația este mai gravă decât se poate imagina. Mii de persoane sunt evacuate, dintre care mulți încă așteaptă evacuarea. Serbia primește ajutoare din străinătate, dar este nevoie de mult mai mult. Suntem recunoscători Crucii Roșii Române pentru suportul oferit, precum și acelor persoane care au contactat direct Ambasada Serbiei pentru a-si oferi ajutorul și donațiile”, a declarat dna Ivana Isidorović, Consulul Serbiei la București.
Din depozitul central al Crucii Roșii Române au fost direcționate către zonele afectate produse de prima necesitate: 500 saci de dormit, 200 pături și 100 cizme.
Pompierii timisoreni sunt primii care s-au pregătit de plecare în zonele lovite de inundații din Serbia. Angajații ISU Banat au încărcat deja utilajele pe care le vor trimite vecinilor sârbi, împreună cu echipaje care să ajute în localitățile sinistrate. Operațiunea de organizarea a convoiului s-a încheiat în această dimineață la Centrul Regional Transfrontalier de Intervenții în Caz de Inundații, de lângă Timișoara.
Echipele de fotbal Poli TM și Partizan Belgrad au organizat o campanie comună de colectare de ajutoare umanitare pe care le vor dona săptămâna viitoare sinistraților din Obrenovac.
De asemenea, comunitatea românească din Serbia, prin mai multe organizații ale minorității române, s-a mobilizat și a colectat ajutoare umanitare pentru a veni în sprijinul populației afectate de inundații.
Majoritatea ţărilor membre ale Uniunii Europene (UE) s-au mobilizat pentru a furniza ajutoare şi experţi Bosniei şi Serbiei, care se confruntă cu inundaţii de amploare, a anunţat sâmbătă Comisia Europeană, care coordonează această asistenţă, relatează AFP.
Serbia şi Bosnia se confruntă cu cele mai grave inundaţii din ultimii 120 de ani, soldate cu 11 decese şi zeci de mii de sinistraţi. Localităţi întregi au fost evacuate din calea apelor, iar populaţia sinistrată a fost salvată prin intervenţia elicopterelor militare