Site icon TIMP ROMÂNESC

Romanul „Ioșca” de Cristian Fulaș, în turneu de prezentare în Franța și Belgia

Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Editura La Peuplade din Canada, organizează turneul literar de prezentare în Franța și Belgia a romanului „Ioșca” de Cristian Fulaș, publicat în limba franceză. Cristian Fulaș este primul autor român care se bucură de atenția editurii canadiene, romanul fiind tradus de experimentații traducători de limbă franceză Florica și Jean-Louis Courriol. Romanul „Ioșca” tradus în limba franceză, cu un prim tiraj de 5.000 de exemplare, urmează să fie distribuit în tot spațiul francofon (Canada, Franța, Belgia și Elveția).

Scriitorul Cristian Fulaș a fost invitat să prezinte traducerea în limba franceză în cadrul ediției a VI-a a Festivalului „NATURE NOMADE”, organizat de Primăria orașului Nantes în colaborare cu instituții locale.

Pe lângă prezentarea volumului în cadrul festivalului de la Nantes, autorul, editorul și traducătorii vor avea o serie de prezentări și întâlniri cu cititorii în librării și în centre culturale prestigioase din orașele Paris, Bordeaux, Lyon și Bruxelles.

Cristian Fulaș a debutat în 2015 cu „Fâșii de rușine” – Gestalt Books (Premiul Observator Cultural pentru debut; Premiul Colocviilor Liviu Rebreanu; Premiul revistei Accente; Nominalizat la Premiile USR pentru debut; Nominalizat pentru Cartea Anului, Ziarul de Iași). Fragmente din roman s-au tradus în: franceză, italiană, germană, engleză, bulgară, croată, suedeză, maghiară. În 2015, publică „Jurnal de debutant”, Editura Tracus Arte. În 2016, publică „După plâns”, Casa de editură Max Blecher – Gestalt Books, nominalizată la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași; în 2017, publică „Cei frumoși și cei buni”, Editura Polirom; în 2018, romanul „Fâșii de rușine” este reeditat de Editura Polirom. Tot în 2018, publică „Povestea lui Dosoftei”, Editura Muzeelor Literare, Muzeul Național al Literaturii Iași. În 2019, editura Polirom publică a doua ediție a romanului „După plâns”. În 2021, publică romanul „Ioșca” la editura Polirom. Activează ca traducător, a tradus aproximativ cincizeci de titluri din engleză, italiană și franceză.

Florica Ciodaru – Courriol este traducătoare și traductolog stabilită în Franța, a urmat studii de filologie si a susținut un doctorat în Literatură Comparată la Université Lyon 2 Lumière, cu teza intitulată „Proust et le roman roumain modern”. A predat limba română la Universitatea Lyon 3, unde a susținut și cursuri de traduceri la Master, iar la L’Ecole normale supérieure din Lyon – pentru candidații la concursul național Agrégation. Asigură atelierul de traducere de pe lânga Festivalul Primului roman, de la Chambéry, și moderează mesele rotunde ce includ laureații români din cadrul aceluiași festival. A tradus din română în franceză și a publicat volume de Hortensia Papadat-Bengescu, Marta Petreu, Magda Cârneci, Iulian Ciocan, Ioan Popa, Horia Ursu, Bogdan Costin, Tudor Ganea, Mihail Sebastian s.a., colaborând cu mai multe edituri și publicații. Pasionată de descoperirea talentelor, Florica Courriol promovează literatura și cultura română în Franța și în țările francofone. A publicat, de asemenea, în volum, autori francezi și elvețieni traduși în limba română precum Florence Noiville, Thèrèse Obrecht, Slobodan Despot, Catherine Lovey, Jean-François Haas, Joachim Schnerf, Anna Felder.

Jean-Louis Courriol, cunoscând literatura română „pe viu”, după un îndelungat stagiu de lector în România și pasionat în aceeaşi măsură de poezie şi de proză, a tradus şi publicat în Franţa scriitori clasici, unii dintre ei consideraţi intraductibili, dar şi autori contemporani. A semnat traduceri din scrierile lui Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Marin Sorescu, Augustin Buzura. Marta Petreu, Ion Băieşu.Pentru traducerea şi promovarea literaturii române în spaţiul francez, Jean-Louis Courriol este distins cu numeroase premii, între care distincţia „Ambasador de onoare al literaturii române în spaţiul european” la Festivalul Internaţional de Carte Transilvania (2015), Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Tibiscus din Timişoara, Premiul Eugen Lovinescu acordat de Muzeul Literaturii Române și altele.

La Peuplade este o editură din Canada (Quebec) fondată în 2006 de Mylène Bouchard și Simon Philippe Turcot. Astăzi, editura are în portofoliu peste 70 de autori și un catalog de aproape 120 de titluri distribuite în Canada, Franța, Belgia. Favorizând în primii ani poezia, La Peuplade și-a lărgit astăzi linia editorială pentru a include și alte genuri literare, în special romanul și povestirea scurtă.

Exit mobile version