Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că a agreat cu omologul azer, Ilham Aliyev, dezvoltarea cooperării bilaterale în domenii precum energie, comerţ, transporturi, investiţii, digitalizare, agricultură, educaţie şi cultură şi a anunţat că societăţile Romgaz şi Socar vor semna, vineri, un nou contract pentru livrarea de gaze naturale azere în România pentru perioada 1 aprilie 2023 – 1 aprilie 2024.
”Am reiterat, astăzi, deschiderea şi interesul României pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre ţările noastre, precum şi pentru dezvoltarea de proiecte strategice cu impact regional. Am agreat să susţinem dezvoltarea cooperării bilaterale în domenii precum energie, comerţ, transporturi, investiţii, digitalizare, agricultură, foarte important – educaţie şi cultură. Am mulţumit domnului preşedinte Ilham Aliyev pentru demararea de către Azerbaidjan a exportului de gaze suplimentare către România, de la 1 ianuarie 2023. Mă bucur, de asemenea, că mâine va avea loc semnarea de către cele două companii naţionale – Romgaz şi Socar – a unui nou contract pentru perioada 1 aprilie 2023 – 1 aprilie 2024”, a afirmat şeful statului, joi, după întrevederea cu omologul azer.
El a subliniat că atât Coridorul Sudic de Gaze, cât şi viitorul cablu submarin de transport de energie electrică produsă în Azerbaidjan din surse regenerabile, proiecte susţinute inclusiv de Comisia Europeană, vor contribui semnificativ la asigurarea securităţii energetice a Uniunii Europene.
Cei doi preşedinţi au convenit şi dezvoltarea, în continuare, a altor proiecte cu impact regional, cum sunt cele în domeniul digital.
”România şi Azerbaidjan vor continua să lucreze pentru a extinde cooperarea şi iniţiativele strategice dintre Europa, Caucazul de Sud, dar şi Asia Centrală. Cum am discutat şi la Bucureşti, cele două ţări asigură şi vor dezvolta legătura dintre Europa şi Caucazul de Sud”, a spus preşedintele Iohannis.
Potrivit şefului statului român, Caucazul de Sud este o regiune de importanţă strategică pentru România şi pentru Uniunea Europeană. El a amintit că Azerbaidjan este primul stat din regiunea Caucazului de Sud cu care România a ridicat relaţiile la nivel de Parteneriat Strategic, în 2009.
”Ţara noastră este, de altfel, primul stat membru al Uniunii Europene care a încheiat un astfel de parteneriat cu Azerbaidjan. (…) România şi Azerbaidjan au relaţii politico-diplomatice excelente, dezvoltate pe parcursul a peste trei decenii. Anul 2022 a marcat o puternică dinamizare a contactelor, culminând cu vizita domnului preşedinte Ilham Aliyev la Bucureşti, cu ocazia semnării Acordului între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României şi Ungariei privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi, la 17 decembrie”, a mai spus Iohannis.
Cei doi oficiali au discutat şi despre impactul agresiunii armate a Rusiei împotriva Ucrainei şi despre situaţia din regiunea Mării Negre.
”În acest context complicat, am evidenţiat că solidaritatea devine şi mai importantă şi am apreciat conduita Azerbaidjanului cu privire la securitatea energetică regională. Astfel, cooperarea regională şi diversificarea surselor şi a rutelor de transport sunt şi principii cheie care stau la baza unor proiecte precum Coridorul Sudic de Gaze. Ne bazăm pe parteneri de încredere precum Azerbaidjan pentru avansarea unor astfel de soluţii”, a adăugat preşedintele Iohannis.
El a subliniat că România este un prieten sincer şi onest al Azerbaidjanului.
”România are o poziţie clară, bazată pe principiile dreptului internaţional, inclusiv suveranitatea şi integritatea teritorială ale statelor recunoscute de ONU”, a mai afirmat şeful statului.
În declarația sa, președintele Ilham Aliyev, a arătat că energia nu este doar problema relațiilor româno-azere, ci una globală, menționând în acest sens că, prin proiectul TAP, Azerbaidjanul a decenit un partener energetic de încredere pentru Uniunea Europeană și că prin instalațiile românești gazul azer va fi transportat în alte țări europene.
În ceea ce privește alte domenii de cooperare economică între România și Azerbadjan, președintele azer a menționat transporturile: ”În același timp, pot fi prioritizate și alte domenii, inclusiv sectorul transporturilor. Există oportunități foarte bune de aprofundare a cooperării dintre porturile Baku și Constanța. Sunt sigur că atât coridoarele privind gazul, cât și coridoarele privind energia verde vor duce la rezultate foarte bune, inclusiv cele din domeniul transporturilor”, a spus Aliyev.