ICR Bruxelles participă în 4 iunie la masa rotundă despre rolul culturii în dezvoltarea spațiilor publice, organizată de Palatul Artelor Frumoase din Bruxelles și Fundatia EU-LAC din Hamburg, în pregătirea celei de a opta ediţii a întânirii la vârf UE – America Latină şi Centrală (10-11 iunie).
Evenimentul, organizat cu sprijnul EUNIC Bruxelles, reţeaua institutelor culturale europene, va prilejui un schimb de bune practici între experți europeni și cei din America Centrală, de Sud și zona Caraibe și reunește artiști interesați de reprezentările și utilizările spațiului public, reprezentanți ai societății civile, sociologi și experți din institute de cercetare implicați direct sau indirect in prezervarea și dezvoltarea spațiilor publice.
Din România va participa Teodor Frolu, arhitect, inițiator a numeroase proiecte care vizează prezervarea mediului urban și a regiunilor defavorizate. Teodor Frolu, împreună cu Asociaţia Ivan Patzaichin Mila 23, a impulsionat prin Rowmania dezvoltarea turismului în Delta Dunării și economia locală, între altele, prin producția canotcii (o ambarcaţiune între canoe şi lotca tradiţională).
Rowmania este iniţiativa cvadruplului campion olimpic la canoe, Ivan Patzaichin, de promovare a mişcării fizice prin folosirea ambarcaţiunilor cu vâsle. Ivan Patzaichin a cucerit primul său aur olimpic în America Latină, la Ciudad de Mexico, în 1968.
În viziunea lui Teodor Frolu, Rowmania putea fi cel mai bine reprezentată printr-o barcă, o vâslă și-un braţ de Dunăre. Ciornele spun multe, dar ”Nu poţi explica în cuvinte ce simţi când vâslești și-ţi dă târcoale o barză”.