RROMII NOŞTRI SUEDEZIAderarea ţărilor central şi est-europene la spaţiul de liberă circulaţie a generat un efect pervers pe care designerii UE l-au scăpat din vedere: migraţia populaţiilor vulnerabile social şi economic. Cu cât sistemele sociale din ţări precum Bulgaria, Slovacia, România şi parţial Ungaria au devenit practic excedate de sarcina asistenţei sociale cu atât a crescut migraţia intraeuropeană cu cauze sociale. Populaţia vulnerabilă la acest proces – rromii.
Ce se putea face? Ţări ca România şi Bulgaria aveau la îndemână fondurile UE şi instrumentele bilaterale ale cooperării cu ţările afectate (Franţa şi Italia, îndeosebi) pentru a limita migraţia cu cauze sociale dar fără a afecta drepturile fundamentale, precum libera circulaţie.
Ce a făcut România aici? Pe plan intern, mai nimic. Pe plan extern a propus o abordare europeană. Respectiv a sugerat ca UE, recte Comisia, să se ocupe de treaba asta. Comisia însă funcţionează conform unui principiu fundamental: se angajează să facă doar ceea ce nu pot face ţările. Iar politicile sociale sunt politici naţionale. Noi am vrut să schimbăm regula asta şi se pare că nu a mers.
Recent, Suedia s-a alăturat corului de cârcotaşi, după Marea Britanie, Finlanda, Norvegia, Germania, Elveţia şi alţii. Practic, cam toată lumea este îngrijorată de politizarea chestiunii rromilor şi de lipsa de cooperare a României. În plus, ministrul european de la Stockholm a somat Comisia să facă ceva.
Ce face Comisia acum? Bruxelles a constatat că lipsa politicilor de incluziune a rromilor în România pune în discuţie principii fundamentale pe plan european. Pe fondul campaniei pentru europarlamentare, chestiunea rromilor a devenit una europeană. O scrisoare semnată de trei comisari – justiţie (S Reding), dezvoltare regională (J Hahn) şi afaceri sociale (L Andor) – atenţionează foarte clar asupra acestui lucru.
Problema socială naţională a României, exportată în UE riscă să devină o problemă politică în perspectiva europarlamentarelor. Cam asta ne spune diplomatic Comisia.
Ce zice Bucureştiul? Ministrul nostru pentru fonduri crede că Suedia, prin ministrul pentru afaceri europene Birgitta Ohlsson, îşi menţine abordarea total nedreaptă faţă de România şi dă semnale serioase că, de fapt, ea este cea care are nevoie de sfaturi în această problematică.
Domnul Teorodovici este astfel ferm. În prostie, bineînţeles. Dacă suedezii ne-au luat de sus puteam răspunde cu o mişcare mai înţeleaptă.
Adică atunci când atât de multe ţări UE îţi spun acelaşi lucru, când Comisia te avertizează oficial că va monitoriza modul în care sunt angajate fondurile pentru incluziunea minorităţii rrome şi, mai ales, când ţi se spune că urmează şi sancţiuni, a te răţoi la ministrul suedez (o doamnă altfel agreabilă) şi a te face că nu pricepi ce vrea Comisia este nepermis.
Domnul Teodorovici nu a priceput că a venit vremea să schimbăm ceva. E o criză aşa de mare în Europa încât nimeni nu doreşte să internalizeze problema socială a altuia.
De ce a venit vremea să schimbăm ceva la problematica rromă? Pentru că România a adoptat politica struţului în relativ scurtă vreme după 2007. Ne-am cam băgat capul în nisip şi cca. jumătate de milion de români social vulnerabili au ajuns în Europa de Vest unde nu-şi pot găsi de lucru. Am crezut că Europa va rezolva problema. A venit însă criza şi străinii fără lucru afectează cheltuielile sociale. Reacţiile au fost neaşteptate şi dureroase. În 2008 prietena noastră Italia a deschis campania antirromi.
În 2009 şi 2010, exasperată de taberele de rromi, Franţa a declanşat o operaţiune de returnare forţată ce a declanşat cele mai aprige dispute. Între altele a pus capăt relaţiei foarte bune între T Băsescu şi N Sarkozy.* A afectat participrea României la francofonie, intarea in Schengen ş.a.
În 2014 cam toată lumea în EU 8 vorbeşte aceeaşi limbă în relaţia cu România pe tema rromilor: a venit vremea să demonstraţi că susţineţi această comunitate la voi acasă. Dacă nu vreţi, vă ajutăm, dacă nu ştiţi, vă asistăm. În Marea Britanie chestiunea a intrat pe agenda anti-UE. În celelalte ţări, precum Olanda, furnizează suport pentru partide extermiste cum este cel al libertăţii.
Cum stau lucrurile cu programele pentru rromi în prezent? La o privire sumară, în România, mişcările inclusive ale minorităţi rrome obţin în mod constant finanţare publică. Practica „din puţinul pe care îl avem, fiecare primeşte câte ceva“ a generat un consum important de resurse fără ca indicatorii integrării sociale să arate modificări în modelele educaţionale sau migraţionale ale rromilor. Accesul la finanţare publică a amplificat creşterea numărului organizaţiilor minorităţii rrome şi constituirea unei veritabile industrii a mişcărilor şi organizaţiilor pentru această minoritate.
Astfel că industria organizaţiilor pentru rromi este cea mai dezvoltată în România. Guvernul obţine însă un efect contrar. Asociaţiile, în loc să „lupte“ cu marginalizarea rromilor, se luptă între ele pentru bani. În final, industria programelor de emancipare şi integrare a rromilor consumă cele mai multe resurse publice şi private şi raportează cele mai slabe rezultate.
Ce s-ar putea face? Probabil că schimbarea urgentă a politicilor de incluziune socială a rromilor, i.e. trecerea de la finanţarea organizaţiilor la finanţarea programelor ar fi cea mai bună soluţie. Noi dăm bani liderilor rromilor pentru a le închide gura. Când vine însă vorba câţi copii rromi au terminat şcoala, câte familii au un lot de pământ şi o casă, câţi au găsit un loc de muncă, nu prea mai avem ce contabiliza.
Avem exemple bune pe undeva? Din fericire da, deşi parţiale. Din câte cunosc, Elveţia** a finanţat un astfel de program pentru rromi. Presupunea un „pachet” social întreg: locuinţe, şcoală şi loc de muncă (mici proprietăţi agrare). Ar trebui urgent evaluate rezultatele şi eventual utilizate la scară naţională.
Cert este că UE nu va adopta o politică europeană unitară specific adresată minorităţii rroma până când România şi alte ţări din Europa de Est nu demonstreză convingător că au politici serioase de incluziune, ştiu să folosească fondurile UE, sunt dispuse la cooperare bi- şi multilaterală şi, în sfârşit, pot învăţa prin reţele precum ESF Learning Network.
În afacerile europene, Bucureştiul va trebui să redevină un partener credibil şi responsabil. Incluziunea socială şi integrarea minorităţii rroma reprezintă un test european pentru România.
