Site icon TIMP ROMÂNESC

Salariul românilor în detaşare să nu fie inferior minimului contractual italian

Parlamentul European va examina o directivă care face mai facile detaşările de personal între filialele din diferite ţări ale aceleiaşi multinaţionale sau între două societăţi controlate de aceeaşi firmă, scrie Corriere della Sera.

O organizaţie sindicală europeană se opune cu forţă: „Nu suntem contrari unei circulări mai simple a personalului în cadrul multinaţionalelor. Dar textul care va merge în Parlament deschide porţile abuzurilor”, afirmă Luca Visentini, secretar confederal al CES, confederaţia europeană a sindicatelor.

Deja astăzi mecanismul detaşărilor în cadrul UE ascunde deseori forme de exploatare. Mâine dumping-ul de forţă de muncă riscă să fie extins la chinezi, indieni, nord-africani. Fără limite de naţionalitate„. CES era satisfăcută de textul ieşit lunile trecute din acelaşi Parlament. „Dar acum Consiliul UE l-a denaturat. A deschis porţi largi abuzurilor„, atacă sindicatul european.

Normativa europeană adoptată de Italia stabileşte că lucrătorii români în detaşare trebuie să aibă un salariu care să nu fie inferior minimului contractual italian.

Statele de plată ale angajaţilor de la Cobetra, de exemplu, arată sume de 10.000 de lei, circa 2.200 de euro. Însă sindicatul nu crede că muncitorii primesc aceşti bani, iar dacă retribuţiile ar fi egale cu cele ale italienilor, nu ar mai fi nevoie de muncitori aduşi din Polonia sau din România. .

Potrivit CES, cu propunerea de normativă aşa cum este scrisă azi se vor putea înfiinţa societăţi-paravan pentru a aduce personal la costuri reduse din orice ţară din afara UE.

Exit mobile version