Site icon TIMP ROMÂNESC

Salvatori fără frontiere

Detaşamentul român cu echipe aparţinând Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi Inspectoratului General de Aviaţie (IGAv), a intervenit, pe 25 octombrie, ca forţă complementară, la solicitare, alături de forţele locale din Rep. Moldova, pentru limitarea efectelor unei situaţii de urgenţă produsă în localitatea Ungheni din ţara vecină.

Un accident feroviar de proporții în urma căruia un vagon de tren a deraiat, iar două autoturisme au fost, de asemenea, răsturnate și avariate s-a soldat cu 10 morți, 40 de răniți și un important număr de victime care au rămas captive în fiarele contorsionate. Pentru salvarea victimelor accidentului care s-a produs în Zagarancea, raionul Ungheni (Rep. Moldova) au fost mobilizați peste 235 de salvatori, de o parte și alta a Prutului. Pompierii au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului, iar salvatorii au reușit descarcerarea victimelor din autoturismele strivite de vagonul deraiat. Două victime în stare gravă au fost transportate cu elicopterul SMURD la spitalul municipal din Bălţi. IGSU a organizat pe un câmp din apropiere un spital mobil, pentru acordarea primului ajutor victimelor.

Acesta a fost doar scenariul în baza căruia în perioada 22 – 27 octombrie, echipe ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), Inspectoratului General de Aviaţie din România şi Serviciului Salvatori şi Pompieri din Rep. Moldova s-au antrenat în comun pentru intervenții în situații de urgență în cadrul exercițiului transfrontalie ”Prut 2014”.

Scenariul a fost completat cu mai multe activităţi ale autorităților care ar putea fi implicate într-o asemenea intervenție comună. Antrenamentele fac parte din activităţile unui proiect strategic şi au scopul de a verifica viabilitatea planului de intervenţie comună şi a procedurilor asociate, precum şi antrenarea personalului din serviciile operative de comandă şi intervenţie.

Pe 26 octombrie în apropierea localităţii Vânători, comuna Popricani din județul Iași a fost simulat un grav accident rutier, în care au fost implicate cinci vehicule: două autocare transport persoane, o autocisternă transport substanţe chimice şi două autoturisme.

Salvatorii – echipele de intervenţie din România şi un detaşament de intervenţie din Rep. Moldova – au executat, în cooperare, misiuni de stingere a incendiilor, descarcerare (salvare din medii ostile), cercetare CBRN, decontaminare personal, triaj medical şi asistenţă medicală de urgenţă cu mijloace terestre şi aeriene şi transport victime multiple la unităţile spitaliceşti.

Totul are loc în contextul lansării din martie 2015 a proiectului SMURD transfrontalier.

Atât în cadrul aplicaţiei, cât şi în celelalte activităţi din cadrul exerciţiului au fost testate testate capabilităţile de răspuns, fiind pus în aplicare Planul de intervenţie comună şi procedurile pentru asigurarea răspunsului în caz de dezastre şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă.

Exit mobile version