Site icon TIMP ROMÂNESC

Salvatori moldoveni, instruiți în România pentru a interveni alături de SMURD

 Șase salvatori din cadrul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din Rep. Moldova vor fi instruiţi ca paramedici, pentru a acorda asistenţă medială primară în caz de urgenţă. Pregătirea se desfășoară în baza Acordului între Guvernul României şi Republicii Moldova de ajutor reciproc pentru intervenţii transfrontaliere în caz de urgenţe medicale. Pregătirea sarlvatorilor de la Chișinău va începe la 1 octombrie, la Târgu Mureș. Preselecţia a fost realizată de o comisie română. Etapa finală va avea loc la sfârşitul lunii septembrie, pentru a pregăti grupul care va primi cunoştinţe teoretice dar şi deprinderi practice în acordarea ajutorului primar în caz de urgenţă. După finalizarea cursului, salvatorii vor fi formatori  și la rândul lor vor trebui să instruiască alte persoane. În cadrul aceluiași proiect, alţi 18 angajaţi ai serviciului vor fi instruiţi, tot ca paramedici, la Iaşi. Aceștia vor putea interveni în situaţii de urgenţă, exact ca şi angajații SMURD din România.

Proiectul transfrontalier „Îmbunătăţirea răspunsului Serviciului medical de urgenţă, resuscitare şi descarcerare” (SMURD) se derulează până în luna martie, 2015.

Exit mobile version