Site icon TIMP ROMÂNESC

Salvatorii IGSU participă la exercițiul internațional EU MODEX din Montana, Bulgaria

Misiunile cu care se confruntă pompierii salvatori se remarcă, de cele mai multe ori, prin amploare și intensitate, aspecte ce presupun aplicarea imediată a măsurilor și procedurilor specifice pentru gestionarea  eficientă a efectelor pe care acestea le pot genera. Totodată, în situația unui dezastru, misiunile salvatorilor pentru ajutorarea semenilor aflați la nevoie depășesc frontierele unei țări.

Pentru pregătirea integrată alături de echipe internaționale de specialiști în protecție civilă, peste 100 de salvatori români din unitățile IGSU, cu 20 de mijloace tehnice, participă în perioada 12-15 iunie a.c. la exercițiul EU MODEX Lot 3 – Bulgaria.

Simularea este organizată de Uniunea Europeană și vizează antrenarea modulelor internaționale de căutare-salvare (USAR) și de cercetare-decontaminare (CBRN) în cadrul unor scenarii complexe generate de producerea unui seism major.

Pe durata celor patru zile, echipele din România vor simula activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii și furnizarea asistenței umanitare în sprijinul autorităților bulgare pentru căutarea și salvarea persoanelor surprinse sub dărâmături, deblocarea şi evacuarea acestora în siguranță de către echipa națională de căutare-salvare urbană (RO-USAR). De asemenea, este prezent și modulul specializat CBRN al țării noastre, care va asigura cercetarea și detectarea substanțelor periculoase care pot afecta comunitățile.

Cele două module destinate asistenței internaționale – USAR și CBRN, sunt formate din experți ai IGSU, Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență (USISU), ISU Argeș, ISU Dolj, ISU Constanța, ISU Mureș, ISU Sibiu, ISU Tulcea și ISU Vâlcea.

Capabilitățile de protecție civilă ale României, destinate misiunilor internaționale, sunt autonome din punct de vedere financiar-logistic şi beneficiază de dotări performante cu ajutorul cărora pot interveni prompt alături de cele mai bune echipe din lume.

În cadrul evenimentului, echipa națională de căutare-salvare RO–USAR va fi reevaluată de o echipă de specialiști desemnați de către Organizația Națiunilor Unite pentru finalizarea procesului de reacreditare în vederea participării la misiuni internaționale. Echipa RO-USAR a fost certificată INSARAG în anul 2014, iar potrivit procedurilor internaționale, la fiecare 5 ani, necesită o reevaluare.

Salvatorii de la Ciolpani sunt în măsură să desfășoare misiuni de gestionare a urmărilor unui seism major, fiind specializați în intervenții de extragere a persoanelor din mediile ostile vieții, acțiuni de creare a unor breşe în elementele constructive din beton sau cărămidă, sprijinirea elementelor constructive care ameninţă cu prăbuşirea, respectiv ridicarea şi mutarea elementelor de construcţie care încarcerează victimele.

IGSU este Punct naţional unic de contact al României în relaţia cu organizaţiile internaţionale cu atribuții în domeniul asistenței umanitare.

La solicitarea asistenței internaționale a țărilor afectate, IGSU poate trimite module specializate de căutare-salvare urbană, medicale, CBRN și de pompare a unor cantități mari de apă la inundații. Cele 5 module acționează conform procedurilor și standardelor internaţionale (ONU şi UE).

Țara noastră a acordat și a beneficiat, deopotrivă, de sprijin internațional, pompierii români fiind în măsură să coopereze, conform procedurilor internaționale, cu salvatori din toată lumea.

Exit mobile version