Site icon TIMP ROMÂNESC

Salvatorii SMURD, campioni mondiali la concursul internațional dedicat descarcerării și primului ajutor de urgență

În perioada 5-9 noiembrie a.c, echipele de salvatori români SMURD, din cadrul ISU București-Ilfov, ISU Mureș și ISU Maramureș au reprezentat România la competiția mondială de salvare “World Rescue Challenge”, cel mai important concurs internațional dedicat descarcerării și primului ajutor de urgență.

Astfel, în urma competiției, unde au participat 36 echipe de salvatori profesioniste din 20 de state (Croația, Austria, Cehia, Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Spania, Portugalia, Anglia, Irlanda, SUA, Brazilia, Chile, Taiwan, Africa de Sud, Canada, Emiratele Arabe Unite, Australia etc.), România, a obținut prin:

Echipaj SMURD al ISU B-IF – Locul 1 Mondial si locul 2 Mondial la categoriile “Trauma Complex” și “Trauma Overall”;

Echipaj SMURD al ISU Mureș – Locul 8 mondial la “Descarcerare”.

Competiția Mondială de Salvare reunește, încă din 1999, cele mai bune echipe de salvatori din lume în materie de descarcerare și acordare de prim ajutor, oferind un cadru de învățare și perfecționare a tehnicilor de salvare și intervenție, dar și un schimb de experiență la nivel global.

Reamintim faptul că în ultimii ani, echipele României au obținut rezultate remarcabile în cadrul acestei competiții, clasându-se pe primele locuri și demonstrând, încă o dată, un înalt nivel de profesionalism și pregătire.

Exit mobile version