Vaccinul anticoronavirus de la Pfizer-BioNTech, pentru care Comisia Europeană a încheiat un contract de achiziționare a 300 de milioane de doze, are o eficiență de 90 la sută, au anunțat producătorii. Asta înseamnă că îi va proteja pe 90 la sută dintre cei vaccinați, o rată mult mai bună decât în cazul vaccinului antigripal sezonier, care are o eficiență de maximum 70 la sută, a explicat la Digi24 Sandra Alexiu, președinte al Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov.
”Atunci când compania producătoare a anunțat că este eficace în 90 la sută din cazuri înseamnă că dacă vaccinăm populația și o expunem la virus, 90 la sută din populația vaccinată nu va face boala, ceea ce este mai mult chiar decât vaccinul gripal. Vaccinul gripal ne ajută în proporție de 45-50 la sută, în cazul copiilor mici, și undeva în jur de 60-70 la sută, în cazul adulților și a vârstnicilor. De-asta a și fost un entuziasm deosebit când s-a anunțat acest lucru”, a explicat medicul Sandra Alexiu.
Cum a fost testat vaccinul
”Noi discutăm de un studiu care a ajuns la un nivel de 40 și ceva de mii de subiecți, în jur de 45.000, în două loturi: un lot care a primit vaccin și un lot care a primit ser simplu, inert, ser fiziologic sau apă distilată, fără să știe nici doctorii care îi îngrijesc și nici pacienții cine ce a primit. Acest lucru se știe doar de către o comisie independentă care supraveghează să nu existe erori, pentru că orice eroare și orice lucru care se află poate să influențeze studiul. După ce acești oameni au fost vaccinați, ei au fost expuși la boală și în momentul în care s-a studiat nivelul de anticorpi și felul în au reacționat, s-a constatat că 90 și ceva dintre acești oameni au făcut boala. Se mai studiază acum, mai urmează să fie niște răspunsuri până la 164, s-a și anunțat în comunicat, dar și așa, 164 de oameni care au făcut boala din 45.000 este un lucru foarte bun. Ba mai mult, se pare că acești oameni care au făcut boala sunt din lotul care a primit ser simplu, și nu vaccinul cel nou, ceea ce înseamnă și ne dă motive de optimism că acest vaccin va avea eficiență foarte bună. Nu știm însă cât va dura această apărare, pentru că unele vaccinuri, după cum știți, țin o viață întreagă și e nevoie de o singură doză, altele, cum este vaccinul gripal, trebuie să le facem în fiecare an, pentru că eficiența lui este bună, dar durata anticorpilor este doar de un sezon”, a explicat Sandra Alexiu.
Când ar putea fi distribuit vaccinul
Vlad Mixich, expert în politici de sănătate publică, a declarat la Digi24 că data cea mai optimistă la care vaccinul ar putea fi distribuit, inclusiv pentru România, este martie 2021. O dată pesimistă pentru primul val de distribuție ar fi sfârșitul anului viitor, în cazul în care studiile de fază 3, în prezent în derulare, vor da peste niște obstacole în special legate de siguranță. Dar vestea bună, vestea grozavă și solidă a anunțului de la începutul acestei săptămâni este că această tehnologie, care este una nouă – nu există în prezent un vaccin aprobat care să folosească această tehnologie – funcționează. În plus, există și alți trei candidați care sunt într-o fază avansată a studiilor clinice care folosesc o tehnologie asemănătoare, ceea ce înseamnă că avem speranțe: dacă vaccinul acesta nu va fi așa de rapid, atunci mai există în block-starturi alți trei cai pe care putem paria cu șanse destul de bune în acest moment, a punctat Vlad Mixich.