Site icon TIMP ROMÂNESC

Săptămâna filmului românesc la Paris

Între 6 şi 12 decembrie, publicul parizian are ocazia să descopere noile propuneri ale cinematografiei contemporane româneşti, caracterizată în Franţa drept crudă, socială, amuzantă uneori şi chiar provocatoare.

Săptămâna filmului românesc este organizată de ICR Paris în contextul celebrării Zilei Naționale a României.

Cu ajutorul producătorului Dan Burlac, selecţionerul Săptămânii filmului românesc la Paris, ICR Paris prezintă nu mai puţin de 16 lungmetraje, dintre care 14 filme artistice şi două documentare – excelentă ocazie pentru ca publicul să descopere întreaga bogăţie a filmului românesc recent. Proiecțiile vor avea loc la cinematograful Le Lincoln de la Paris, la doi paşi de Bulevardul ChampsElysées.

Săptămâna filmului românesc se va deschide miercuri, 6 decembrie, cu proiecţia în premieră franceză a filmului Octav de Serge Ioan Celebidachi, în prezenţa regizorului, a maestrului Vladimir Cosma, care a semnat coloana sonoră şi a co-scenaristului James Olivier.

Exit mobile version