Cea de a 4-a ediție a Săptămânii UE a Programării va avea loc în mai puțin de 4 luni! În perioada 15 – 23 octombrie, milioane de copii, tineri, adulți, părinți, cadre didactice, antreprenori și decidenți politici se vor reuni din nou pentru a învăța mai multe despre programare și alte competențe digitale – la evenimente, în săli de clasă, în biblioteci din toată Europa și nu numai.
Săptămâna UE a Programării este o mișcare condusă de voluntari care promovează importanța programării și a competențelor digitale în țările lor, în calitate de ambasadori ai Săptămânii Programării. Anul trecut, peste 500.000 de persoane au participat la circa 8.000 de evenimente pe această temă, în 46 de țări din Europa și din afara ei. La ediția din acest an se alătură Public Libraries 2020, o rețea de 65.000 de biblioteci locale din Uniunea Europeană, care și-a propus să organizeze ateliere practice pe tema programării în bibliotecile din Europa.
La fel ca în ediția precedentă, școlile sunt invitate să organizeze evenimente privind programarea sau alte competențe digitale, în cadrul inițiativei CodeWeek4All, la care să participe cât mai mulți elevi. Școlile care vor înregistra o rată de participare de cel puțin 50% vor primi un certificat de excelență privind abilitățile legate de programare. În 2015, au participat 600 de școli și mai mult de 200 dintre ele au primit acest certificat.
Comisarul pentru economie digitală și societate digitală, Günther H. Oettinger, a declarat: „Trebuie să accelerăm îmbunătățirea competențelor digitale, inclusiv a celor legate de programare. Dacă vrei să reușești la locul de muncă, în afaceri sau în sectorul producției, trebuie să deții o gamă largă de competențe digitale. Săptămâna UE a Programării ne oferă oportunitatea de a ne însuși o competență digitală care este esențială pe piața muncii.”
„În secolul XXI, competențele digitale sunt esențiale pentru noi. Programarea este o modalitate amuzantă și pasionantă de a ne însuși cunoștințe de IT, într-un cadru colaborativ. Anul acesta, trebuie să ne asigurăm că toți europenii pot participa la Săptămâna UE a Programării. Iată de ce încurajez parteneriatele cu autoritățile locale și regionale, cu bibliotecile publice și cu asociațiile de tineret.” – Andrus Ansip, vicepreședinte pentru Piața Unică Digitală
Alessandro Bogliolo, coordonator al ambasadorilor Săptămânii UE a Programării, este de părere că „prin programare, intuițiile se materializează în soluții, iar ideile în inovare. Gândirea computațională stimulează potențialul creativ. Nu este vorba de tehnologie, ci de propria dezvoltare. Nu pierdeți ocazia de a învăța câte ceva despre programare pe parcursul Săptămânii UE a Programării 2016 și de a da mesajul mai departe către familia, elevii și studenții dumneavoastră. Vorbiți-le despre asta chiar și prietenilor și milioanelor de oameni din lume!”
„Săptămâna UE a Programării – participați și programați fiecare în felul vostru!”, spun organizatorii.
Cu toții putem programa și avea un set minim de competențe digitale! Indiferent dacă sunteți o școală, un copil, un programator, un adolescent, un părinte, un profesor, o întreprindere, consultați setul de instrumente care vă este pus la dispoziție și începeți să vă planificați evenimentul. Nu uitați să înscrieți evenimentul pe site-ul http://codeweek.eu.
• Copiii, adolescenții și adulții pot participa la manifestări dedicate și pot organiza propriile evenimente pentru a arăta ce putem crea cu ajutorul software-ului și ce competențe digitale digitale sunt la îndemâna oricui!
• Programatorii pot organiza ateliere în școli, laboratoare IT sau centre comunitare la nivel local.
• Profesorii pot preda noțiuni de programare, pot împărtăși altora planurile lor de lecții, pot organiza ateliere pentru colegii lor, pot invita formatori și părinți să predea noțiuni de programare și să participe la inițiativa CodeWeek4All.
• Părinții își pot încuraja copiii să participe la un atelier de programare.
• Companiile și organizațiile non-profit pot găzdui ateliere de programare, pot să își pună la dispoziție personalul lor ca instructori în activități de reinstruire, pot organiza pentru elevi concursuri amuzante de programare sau pot sponsoriza evenimente în acest domeniu.
• Toți cei care participă la o activitate privind programarea pot împărtăși experiența trăită și îi pot inspira pe alții!
Săptămâna UE a Programării – Code Week a fost organizată la Comisia Europeană pentru prima dată în 2013 de către „Young Advisors for the Digital Agenda” și se bucură în continuare de succes. Comisia sprijină Code Week ca parte a strategiei sale pentru o piață unică digitală. Comisia a abordat tematica competențelor digitale și în cadrul unei inițiative din luna iunie 2016.