Site icon TIMP ROMÂNESC

Șapte proiecte din România vor participa la Festivalul European al educației STEM

Șapte proiecte din România, realizate de elevi din ciclul gimnazial și liceal, vor participa în perioada 12-15 august 2024 la Festivalul European „Science on Stage”, care va avea loc la Turku (Finlanda). Evenimentul, dedicat educației STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică), este organizat sub patronajul Comisarului european pentru inovare și va reuni peste 450 de profesori STEM din învățământul primar și secundar din Europa, miniștri ai educației și stakeholderi.

România va fi reprezentată de profesorii ale căror proiecte bazate pe educația STEM au fost câștigat concursul organizat de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, prin implicarea prof. univ. dr. Nicoleta Brișan, în calitate de coordonator național Science on Stage Romania.

Science on Stage Europe este o rețea pentru profesori STEM care se concentrează pe schimbul de bune practici și idei inovatoare în predare, astfel încât și elevii să dobândească abilitățile de care au nevoie în viitor și să să orienteze către o carieră în știință, TIC sau inginerie.

Science on Stage a fost lansat în anul 2000 și a ajuns până în prezent la 100.000 de profesori și formatori de profesori din peste 30 de țări europene, dar și Canada și Kazahstan.

 

Exit mobile version