Nu mai puţin de şapte jucători români vor evolua în probele de dublu din cadrul turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, trei la masculin şi patru la feminin. La masculin, pe lângă Horia Tecău şi Florin Mergea, specialişti la dublu, va evolua şiMarius Copil, o premieră pentru el.
Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer, campioni la All England Club în 2015, sunt favoriţii numărul nouă şi vor juca în primul tur contra australienilor Thanasi Kokkinakis/Jordan Thompson. Florin Mergea şi pakistanezul Aisam Ul-Haq Qureshi, capi de serie numărul 14, vor juca în runda inaugurală contra cuplului Martin Klizan (Slovacia)/Dmitri Tursunov (Rusia).
Marius Copil va face pereche cu spaniolul Fernando Verdasco, dar cei doi vor avea adversari foarte puternici, sud-africanul Raven Klaasen şi americanul Rajeev Ram, favoriţii numărul 7.
La feminin va avea loc o confruntare românească în primul tur, între perechile Monica Niculescu/Hao-Ching Chan (Taiwan), cap de serie numărul nouă, şi Raluca Olaru/Veronica Cepede Royg (Paraguay). Irina Begu va evolua alături de Sorana Cîrstea, adversarele din runda inaugurală fiind Oceane Dodin (Franţa) şi Tatjana Maria (Germania).