Site icon TIMP ROMÂNESC

Sărbătoarea Mărţişorului în inima Regatului Unit

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a organizat, pe 1 martie, un eveniment de sărbătorire şi promovare a tradiţiei Mărţişorului, care s-a bucurat de prezenţa a peste 100 de persoane, printre care membri ai corpului diplomatic acreditat la Londra şi parteneri din instituţiile britanice.Evenimentul a debutat cu o prezentare a simbolisticii şi tradiţiei Mărţişorului, membrii ambasadei au oferit mărţişoare, în timp ce oaspeţii au ascultat muzica trupei Paprika, condusă de Bogdan Văcărescu.

Seara a continuat cu o recepţie care a dat posibilitatea oaspeţilor să deguste vinuri şi preparate delicioase ale bucătăriei româneşti, momentul fiind şi o ocazie de promovare a României prin tradiţii, gastronomie şi muzică şi de a poziţiona misiunea diplomatică din Londra ca instituţie activă care sprijină şi promovează cultura românească.

Sărbătoarea Mărţişorului a fost organizată în colaborare cu Institutul Cultural Român din Londra şi cu sprijinul generos al sponsorilor de la Levenes Solicitors şi Carpathian Travel Centre.

Exit mobile version