Site icon TIMP ROMÂNESC

Sat românesc în miniatură în inima Romei

A patra ediție a Festivalului PROPATRIA – Festivalul Internațional al tinerelor talente româneşti, organizat și promovat de Asociaţia Propatria, a început a la Roma în 20 iunie și se va încheia în 6 iulie.

Cadrul de desfășurare a Festivalului este Muzeul Național de Arte și Tradiții populare din Roma, unde expoziția „Magia culorii în arta tradiţională românească” a fost deschisă publicului de astăzi până pe 30 iulie. Timp de peste o lună, două săli ale muzeului vor fi transformate într-un adevărat colţ de România: un sat în miniatură.

Este vorba de un eveniment unic în felul său: vizitatorii vor putea admira 17 costume integrale reprezentând portul popular din principalele zone geografice ale României, puse la dispoziţie de Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, împreună cu peste 30 de costume din zona Bistrița – Năsăud – Valea Someşului din colecţia artistei Silvia Floarea Tòth, alături de obiecte decorative, covoare şi accesorii, fotografii de epocă, expuse pentru prima dată în afara țării. Colecţia Silviei Floarea Tòth a fost recent prezentată de prestigioasa revistă National Geographic Travel.

Vor fi realizate, de asemenea, proiecţii video care vor ilustra obiceiurile populare și sărbătorile tradiţionale creştine şi paleocreştine pe pe teritoriul românesc, viaţa agrară şi pastorală din cele patru anotimpuri, o cupolă magică şi spirituală evenimentelor din viaţa comunităţii rurale.

Expoziția „Magia culorii în arta tradiţională românească” este rezultatul colaborării dintre Muzeul Național de Arte și tradiții populare din Roma, Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” din București, CabliFunART, artista Silvia Floarea Toth și Muzeul Grăniceresc din Năsăud.

Oaspeții vor asista, de asemenea, la un spectacol susținut de corul multietnic „Coroincanto-voci femminili senza confini” condus de Paula Gallardo Serao și Ansamblul Artăraş – Rep. Moldova.

Exit mobile version