Cei 250 de ani de la întemeierea localității Satu Nou (Serbia) vor fi marcaţi, pe 25 septembrie, când va fi deschisă publicului Camera Memorială a Satului din incinta casei de cultură şi vor fi vernisate două expoziţii: ,,Amintiri de la școală”, unde vor fi expuse fotografii din activitatea şcolii şi viaţa elevilor şi ,,Ulei pe pânză” a pictorului Tode Zeljković-Zelja.
De asemenea, în sala mică a Casei de Cultură se va desfăşura, pe 26 septembrie, manifestarea ,,Pâinea bănățeană”, organizată de asociația ,,Boboacele” . La ora 19,oo, în aceeaşi sală va fi lansată cartea despre Biserica Ortodoxe Sârbă din Satu-Nou a autorului Siniša Kojić, anunţă Săptămânalul Libertatea.
Manifestările vor continua pe 27 septembrie, la Biserica Ortodoxă Română va avea loc slujba arhierească, iar răspunsurile liturgice vor fi date de corul B.O.R. din Satu Nou și corul Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia.
De asemenea, academia festivă sub genericul ,,În cinsta strămoşilor” va avea loc şa ora 18:00 şi vor participa corul bisericesc sârbesc din Panciova, condus de Vera Carina, societăţile cultural-artistice ,,Stanko Paunović” din Panciova, ,,Vuk Karadžić” din Bačka Topola şi ,,Dr. Radu Flora” din Satu Nou, orchestra de muzică populară a casei de cultură din Satu Nou, precum și actorii Milenko Pavlov și Ionel Lazăr.