Site icon TIMP ROMÂNESC

Schimb de experiență între elevii din Alba Iulia și Milano

40 de elevi de la Colegiul Național „Horia, Cloșca și Crisan” din Alba Iulia au participat, la Milano, la un schimb de experiență, în cadrul unui program de cunoaștere și informare, desfășurat între 8 și 12 noiembrie, anunță Centro Culturale Italo-Romeno di Milano.

Primul contact al elevilor în capitala lombardă a fost  cu profesorii și elevii de la Liceul lingvistic „Regina Mundi. San Vincenzo” din Milano. Printr-o prezentare multimedia realizată de directorul liceului Matteo Foppa Pedretti, elevii din România au aflat aspecte privind sistemul italian de învățământ de toate gradele, fiind discutate în mod liber asemănările și diferențele dintre cele două sisteme educaționale, românesc și italian. ”Regina Mundi” cuprinde în structura sa un liceu lingvistic și un institut tehnic, fiind o școala publică unde se plătesc taxe anuale, și la care au acces copii de la grădinița până la cei de liceu. La rândul lor, elevii români au prezentat istoria Colegiului ”Horia, Cloșca și Crișan”, unul dintre liceele de prestigiu din România, unde studiază 800 de elevi.

Cunosc România unde am făcut prima mea vizită în anul 1994. O țară frumoasă și cu multă istorie – suntem încântați de prezența dvs. la liceul nostru și sper să continue această colaborare și pe mai departe„, a declarat directorul Matteo Foppa Pedretti.

În numele elevilor și profesorilor prezenți, prof. Sorin Schiau – director adjunct al Colegiului, coordonator al acestui proiect împreună cu prof. Daniel Boian de la Școala „Mihai Eminescu” din Alba Iulia, au mulțumit pentru primirea și ospitalitatea primite din partea liceului milanez, subliniind importanța schimburilor și deschiderea pe care o oferă, la rândul lui, Colegiul din Alba Iulia.

La ora interactivă de latină, elevii români și italieni au dialogat, demonstrându-și  cunoștințele legate de studiul limbii latine și structura limbilor neolatine, din care face parte și limba română.

Programul elevilor următoarelor zile a avut ca obiective cunoașterea unor locuri istorice din Milano, monumente, biserici, castele (Biserica Sf Ambrozie, Duomo, Scala, Castelul Sforzesco).

De asemenea, programul a inclus și o întâlnire la sediul Consulatului General al României la Milano, unde au fost primiți de George Milosan – viceconsul – și consul Iulia Adriana Cupșa Kiseleff.

Elevilor le-a fost prezentată activitatea generală a unui consulat, rolul acestuia ca instituție a Statului Român și importanța în relația cu comunitatea românească. Ultima zi a programului s-a încheiat cu o excursie în orașele Como și Lugano din Elevetia.

Prezența la Milano a grupului de elevi de la Colegiul ”Horia, Cloșca și Crisan” a  fost sprijinită de Ramona Popescu (traducător și ghid cultural), cu susținerea Centrului Cultural Italo Roman din Milano.

Exit mobile version