În sudul Basarabiei istorice (regiunea Odesa), odată cu deschiderea și funcționarea Centrului de Informare al României din cadrul Universității Umaniste de Stat din Ismail, în rândul etnicilor români și reprezentanților altor naționalități din această zonă multietnică, generează un interes deosebit pentru studierea limbii române, descopererea și cunoașterea României, culturii și tradițiilor românești, stabilirea unor relații de cooperare între statele transfrontaliere Ucraina- România.
La Centrul de Informare al României din Ismail s-au inscris 54 adulți și 28 de copii care vor să studieze limba română .
Astfel, la 25 iunie 2019, la Centrul de Informare al României din cadrul Universității Umaniste de Stat din Ismail, a fost deschisă Școala de Limbă Română pentru copii din Ismail, unde s-au înscris 28 de copii.
Scopul Școlii de Limbă Română pentru copii este promovarea limbii, tradițiilor și obiceiurilor românești în rândul copiilor din familiile etnicilor români și din familiile mixte, care s-au stabilit în Ismail.
De menționat că în municipiul Ismail oficial nu există nici o grădiniță/școală/liceu pentru copii și tineri de etnie română.
Școala de Limbă Română le oferă astfel posibilitatea de a studia limba română, de a învăța să scrie, să citească și să recite poezii în limba maternă, și, nu în ultimul rând, să învețe despre portul și tradițiile bunibunicilirstrăbunicilor.
Cursul este structurat într-un format de 4 ore pe săptămână, în baza unei programe de studiere a limbii române pentru începători, unde copiii vor fi implicați în activități de promovare a culturii și tradițiilor românești. Orele de curs sunt susținute de profesorii de limbă română: Natalia Ursu, Liubov Burlak și Luminița Naniu.
Concomitent, a luat start și Cursul de Limbă Română pentru adulții începători.