Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a semnat, împreună cu primarii celor șase sectoare ale Capitalei și reprezentantul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Mihaela Ștefan, un acord de parteneriat pentru implementarea proiectului ”Școala Profesională Metropolitană în sistem dual în Municipiul București”.
La eveniment a fost prezent ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, alături de reprezentanți ai mediului de afaceri din Capitală, dar și reprezentanți ai asociațiilor de părinți din București.
Proiectul a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului București în luna februarie, anul acesta.
Nicușor Dan: ”Acordul privind învățământul profesional din București devine realitate. Avem de schimbat multe în acest domeniu, dar mai ales trebuie să schimbăm două lucruri. O dată, consider că este bine să existe o corespondență între ceea ce face școala și nevoile curente ale societății. Apoi, avem de schimbat mentalitatea. A avea o meserie este unul dintre cele mai onorabile lucruri pentru ține și pentru comunitatea în care trăiești. Trebuie să facem toate eforturile pentru că astfel de lucruri să devină o normalitate și să stăm împreună la aceeași masă cu toți cei care își doresc să schimbe în bine locul în care trăim. Felicitări agenților economici care au înțeles această direcție și au înțeles că asta trebuie să facem. Din partea Primăriei Generale vor avea mereu tot sprijinul. Mulțumesc primarilor de sector, care au contribuit cu idei și au fost de acord că acest proiect să prindă contur”.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: ”Este necesară și binevenită adaptarea școlii la realitate, la nevoile elevilor, angajaților și angajatorilor. Acordul de astăzi are obiective bine definite și corect focusate. Această formă de învățământ trebuie susținută acolo unde există dorință de parteneriat. Ministerul Educației are în vedere susținerea învățământului dual și va alocă fonduri destinate exclusiv dezvoltării acestui domeniu. În momentul de față, în negocierile cu CE, există aproape 490 milioane de euro destinați susținerii învățământului profesional, îndeosebi sub formă învățământului dual. Faptul că reprezentanții autorităților locale sunt prezenți astăzi și semnează acest angajament este esențial pentru viitorul școlii învățământului profesional din București, cu accent pe cea mai bună formă de organizare – învățământul dual”.
Proiectul are că scop creșterea performanței în pregătirea forței de muncă calificate la nivelul Capitalei și satisfacerea nevoii de muncitori calificați în acord cu solicitările de pe piața muncii.
Printre obiectivele acestei inițiative se numără elaborarea unei hărți referitoare la nevoia de muncitori calificați, pe zone, sprijinirea înființării de centre de informare și consiliere permanente pentru legătura cu mediul economic și părinți/elevi/alți factori interesați, înființarea unor centre pentru formarea și perfecționarea profesorilor /maiștrilor/ instructorilor/ tutorilor de practică, pe domenii, susținerea acțiunilor de introducere în nomenclatorul de meserii a unor calificări noi, solicitate de operatorii economici.