Scriitorul Mihail Vakulovski dă întâlnire cititorilor, pe 9 august, la Biblioteca Națională a Rep. Moldova.
Cu acest prilej, în cadrul Cenaclului Republica, scriitorul Mihail Vakulovski se va intâlni cu tinerii scriitori din Chișinău și va susține prelegerea Rostul cenaclurilor literare: CenaCLUbul Tiuk!.
Întâlnirea va fi urmată de o lectură publică, iar pe 10 august , la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, scriitorul Mihail Vakulovski va susține prelegerea “Tiuk! – revistele literare în mediul virtual”. Ambele manifestări vor fi moderate de poeta Moni Stănilă.
Despre creația lui Mihail Vakulovski vor vorbi doi invitați speciali ai Cenaclului Republica: poetul Liviu Antonesei și dramaturgul Constantin Cheianu.
Mihail Vakulovski s-a născut pe 10 august 1972, la Chișinău, într-o familie de filologi (tatăl, Alexei, și fratele, Alexandru, sunt scriitori, iar mama, Sofia, este profesoară, ca și bunicii). În 1994, absolvă Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova, în 2002 își susține doctoratul la Universitatea București.
Moni Stănilă a urmat cursurile Facultății de Litere, Istorie şi Teologie a Universității de Vest din Timișoara, susținându-și masteratul în teologie la Sibiu. A publicat mai multe volume de versuri și proză.