Premierul Dacian Cioloș a participat, la Sofia, la Summit-ul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), la nivel de şefi de state şi guverne. Din delegația română a făcut parte ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu. Premierul Dacian Cioloș a avut, în marja reuniunii la nivel înalt de la Sofia, întrevederi bilaterale cu omologul său bulgar Boyko Borissov, și cu președinții Bulgariei, Rosen Plevneliev, și Republicii Moldova, Nicolae Timofti.România și Bulgaria au convenit, cu acest sunt în același timp și cetățeni europeni. “În cadrul negocierilor dintre Uniunea Europeană și Canada sunt niște angajamente care dorim să fie respectate și am convenit mai multe demersuri diplomatice împreună”, a declarat premierul Dacian Cioloș.
În ceea ce privește relațiile româno-bulgare, premierul român și omologul său din Bulgaria au discutat despre organizarea unei noi ședințe comune a guvernelor celor doua țări, la sfârșitul acestei veri sau la începutul toamnei. “Am convenit și la nivel de prim-miniștri, așa cum s-a discutat și la nivel de miniștri de externe, să lucrăm împreună pentru a întări cooperarea regională cu țările vecine. Avem multe interese comune și în relația cu Republica Moldova, și în relația cu Serbia, și dorim să ne coordonăm pozițiile în cadrul Uniunii Europene”, a precizat premierul Dacian Cioloș. prilej, trimiterea unei scrisori comune către Canada pentru ridicarea vizelor pentru cetățenii români și bulgari, care
În cadrul discuțiilor purtate cu oficialii din Bulgaria, șeful executivului român a trecut în revistă și alte subiecte legate cooperarea bilaterală, între care construcția interconectorului de gaze pe sub Dunăre, esențială pentru crearea unei rețele comune de transport și distribuție în regiune.
De asemenea, premierul Dacian Cioloș a declarat că România va susține măsurile Bulgariei pentru combaterea imigrației ilegale și a subliniat că ambele țări și-au securizat frontierele la standardele Spațiului Schengen.“Ne asumăm aceste responsabilități și faptul că Bulgaria își face treaba foarte bine în a apăra frontiera externă a Uniunii Europene reprezintă un avantaj și pentru Uniunea Europeană, dar și pentru România”, a afirmat premierul Dacian Cioloș.
Principalele teme pe agenda Summit-ul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) au vizat evoluțiile în plan regional și perspectiva europeană a statelor din Balcanii de Vest. Cu prilejul reuniunii, a fost adoptată Declarația comună cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a SEECP.
În intervenția sa, premierul Dacian Cioloș a salutat principalele direcții de acțiune ale Președinției în exercițiu bulgare şi a subliniat relevanța acestora pentru parcursul european al candidaţilor şi potențialilor candidaţi. S-a referit, de asemenea, la evoluțiile înregistrate în ultimii ani în domeniul cooperării regionale, în contextul aniversar al desfășurării reuniunii, şi la contribuția adusă de SEECP la avansarea parcursului european şi euroatlantic al statelor candidate şi potențial candidate.
În același timp, prim-ministrul a reafirmat sprijinul ferm și consecvent al României pentru continuarea procesului de extindere a UE, pe baza meritelor proprii şi cu îndeplinirea criteriilor de aderare. A menționat necesitatea continuării angajamentului european şi susţinerii eforturilor statelor din regiune în realizarea reformelor. A prezentat poziţia României privind aspectele de actualitate în plan regional şi european, cu accent pe importanţa securităţii energetice şi gestionarea fluxurilor de migraţie.
Republica Bulgaria exercită în prezent Preşedinţia în exerciţiu (PiE) a SEECP (iunie 2015 – iunie 2016). România este depozitarul Cartei SEECP. Croația va prelua mandatul de Președinte în exercițiu a SEECP pentru perioada 2016 – 2017.