Site icon TIMP ROMÂNESC

Sculpturi, obiecte, gânduri la Accademia di Romania în Roma

La Accademia di Romania în Roma va avea loc deschiderea expoziţiei „Memoria Bronzului – sculpturi, obiecte, gânduri”, realizată de artistul româno-german de arte vizuale Nikolaus-Otto Kruch. Vernisajul va avea loc marți 6 octombrie, începând cu orele 18.00 în Sala de Expoziţii.

După vernisajul expoziției, publicul este invitat la un recital de pian susținut de tânărul artist român Diego Raita.

Expoziţia de la Accademia di Romania (cu aerul ei uşor melancolic-retrospectiv!), a unui artist aflat în plenitudinea forţei creatoare (lupta cu fierul consumă drastic, de aceea, sculptorul e musai să aibă contract de suplinire cu Titan!) – un artist care, iată, a ajuns la 60 de ani – nu doar încoronează şi omagiază o operă, cum spuneam, de o eminentă abundenţă. Ci aş îndrăzni să spun că e mult mai mult decât atât. Onorează Cetatea Eternă cu memoria bronzului personal, turnat în bestiarul său cu circuit iniţiatic.”, susţine Florin Toma.

Nikolaus-Otto Kruch s-a născut la 21 decembrie 1954 în Cluj-Napoca, România. Tatăl său, sculptor la OPERA din Cluj și mama sa, elevă a școlii de balet din același oraș, aveau să-i creeze premisele orientării și sensibilizării sale către arta plastică. După școala generală în limba germană și un bacalaureat luat cu brio se înscrie prin concurs la Academia de arte plastice Ion Andreescu din Cluj-Napoca, pe care o absolvă în anul 1978 la secția sculptură. A avut profesori pe: Maria Magdalena Nemes la arta decorativă și a studiat sculptura cu Egon Marc Löwit și Mircea Spătaru.

Monetaria Statului Român emite prima emisiune de medalii cu portretul lui Nicolae Iorga pe avers și Palazzo Corre-Veredin pe revers, comandate de Ministerul Afacerilor Externe a României, concepute și modelate de artist. Va modela medaliile comemorative și omagiale pentru biserica ortodoxă din Viena, precum și numeroase medalii cu chipuri ale marilor personalități din istoria României. Execută bustul poetului Octavian Goga în Marghita-Bihor, reliefuri comemorative cu portretele lui Ady Endre și Aurel Lazar în Oradea, a Dr.M. Pop la Marghita și a lui Gheorghe Brătianu la Cluj-Napoca.

În 1996 se repatriază impreună cu familia în Germania, unde va locui în orașul Brandenburg de pe Havel. Aici își va continua activitatea didactică și artistică. Vernisează două expoziții personale în Galeria de artă a orașului Rathenow și Brandenburg la Havel.

Este membru al Uniunii artiștilor vizuali din Eislingen/Fils și Schwäbisch Gmünd. Expune cu regularitate în această perioadă și participă la târgurile internaționale de artă de la Innsbruck în 2002 și Schwäbisch Gmünd 2014. Expune în castelul din Gaildorf- Germania în anul 2010 peste 100 de lucrări reprezentând o amplă retrospectivă a creației sale în bronz.

Operele sale se află în colecții private, în muzee din România, Ungaria, Italia și Germania.

Lucrările de artă monumentală se regăsesc în Alesd, este vorba despre Monumentul răscoalei din 1904. În anul 2006 a executat cu ocazia campionatului modial de fotbal din Germania instalația în bronz GLOBAL FEET pentru Daimler Stadion din Stuttgart. Activitățile sale se desfășoară pe planurile design-ului ambiental, al sculpturii și graficii de șevalet și a celei publicitare. Consiliază și ajută la punerea în spațiu și în material definitiv a operelor realizate de artiști din spațiul european.

Exit mobile version