Site icon TIMP ROMÂNESC

Secretarul de stat Petre Guran s-a întâlnit cu șefa Biroului pentru Relații cu Diaspora din Republica Moldova, Olga Coptu

Secretarul de stat în cadrul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe (MAE-DPRRP), Petre Guran, a primit-o miercuri, în vizită de lucru pe șefa Biroului pentru Relații cu Diaspora (BRD) de pe lângă Guvernul Republicii Moldova, Olga Coptu.

Au fost discutate aspecte privind activitatea celor două instituții și strategiile urmărite în domeniul diasporei, având loc un schimb de experiență și fiind identificate o serie de oportunități de colaborare. De asemenea, reprezentanții celor doua institutii au evaluat posibilitatea desfășurării unor proiecte comune în baza protocolului existent între acestea, a anuntat Ministerul Afacerilor Externe.

Printre proiectele de interes comun au fost numite programul de tabere ARC, al MAE-DPRRP, și programul de tabere DOR, al BRD, ambele dedicate copiilor și tinerilor, fiind propusă conectarea celor două.

Reprezentanții MAE-DPRRP și cei ai BRD au discutat, de asemenea, despre  oportunitatea oferită de fondurile europene disponibile prin intermediul instrumentelor de finanțare ale politicii de vecinătate pentru dezvoltarea unor proiecte transfrontaliere care să cuprindă comunități din România, Republica Moldova dar și Ucraina.

Exit mobile version