Site icon TIMP ROMÂNESC

Secretarul de stat Simona Cojocaru: Marea Neagră se află acum în centrul structurii de securitate euro-atlantice, uar planurile de apărare trebuie să răspundă nevoilor

Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale din, Simona Cojocaru, a condus delegația Ministerului Apărării Naționale care a a participat, în zilele de 13 și 14 martie, la prima ediție a Forumului pentru Apărare și Strategie (PDSF), de la Paris.

În marja Forumului, secretarul de stat a avut o întrevedere cu Alice Rufo, directorul general pentru relații internaționale și strategie din cadrul ministerului apărării francez.

Agenda discuțiilor a cuprins subiecte de interes și proiecte comune desfășurate în cadrul bilateral, european și al NATO, un accent deosebit fiind pus pe cooperarea în Grupul de Luptă (BG) NATO din România, condus de Franța.

Secretarul de stat a subliniat importanța Grupului de Luptă din România, care reprezintă un pilon central al posturii de descurajare și apărare pe flancul estic, în special în regiunea Mării Negre. În acest sens, a fost reiterat faptul că țara noastră rămâne determinată să își îndeplinească sarcinile care îi revin în calitate de națiune gazdă. De asemenea,  a fost subliniată importanța exercițiilor care vor fi desfășurate de Grupul de Luptă în perioada următoare și importanța exersării acestei structuri la nivel de brigadă, conform deciziilor aliate.

În intervenția din cadrul PDSF, oficialul român a adus în discuție provocările și amenințările din Europa de Sud-Est.

„Marea Neagră se află acum în centrul structurii de securitate euro-atlantice și se confruntă cu o mare parte a provocărilor lansate la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli și a arhitecturii de securitate din Europa. Problematica, prin urmare, nu mai este recunoaștere a importanței regiunii Mării Negre și a întregii Europe de Sud-Est, ci elaborarea planurilor necesare pentru ca nevoile noastre să fie implementate în acțiuni concrete”, a declarat secretarul de stat Simona Cojocaru.

Evenimentul din Franța este parte a nucleului de conferințe internaționale majore în domeniul apărării și reprezintă o bună ocazie pentru amplificarea interacțiunii cu oficiali și experți la nivel internațional. Forumul pentru Apărare și Strategie de la Paris este prima manifestare internațională de acest fel, organizată la câteva luni de la lansarea a Academiei de Apărare a Școlii Militare din cadrul Ministerului Forțelor Armate al Franței, reunind 2.600 de participanți care au avut, în cadrul celor 60 de secțiuni, 210 intervenții pe teme de securitate și apărare care influențează astăzi Europa.

Exit mobile version