Site icon TIMP ROMÂNESC

Secretarul general al NATO: Vreau să mulţumesc României pentru sprijinul moral în cei 10 ani !

Secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen a declarat că România este, de la aderarea la NATO, un partener de încredere în cadrul Alianţei şi a mulţumit Bucureştiului pentru sprijinul moral pe care i l-a acordat în cei 10 ani de mandat.

 „Vreau să mulţumesc României pentru sprijinul moral în cei 10 ani ca secretar general”, a declarat Anders Fogh Rasmussen, la debutul întrevederii cu ministrul român de Externe, Titus Corlăţean.

 Secretarul general a precizat că îi face plăcere să viziteze din nou România şi Bucureştiul în contextul sărbătoririi a 10 ani de la aderarea României la NATO.

 „În această perioadă România a fost un aliat puternic. Suntem foarte recunoscători pentru contribuţia voastră în cadrul Alianţei„, a mai spus Rasmussen.

Ministrul de Externe i-a mulţumit oficialului NATO pentru sprijinul acordat României în toţi aceşti ani şi pentru „menţinerea coeziunii” Alianţei.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, s-a întâlnit, vineri dimineaţă, la MApN, cu premierul Victor Ponta, cu ministrul Apărării, Mircea Duşa şi cu ministrul de Interne, Gabriel Oprea. Oficialul NATO a fost primit, tot vineri, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Băsescu.

 

Exit mobile version