Securitatea energetică reprezintă o provocare pentru dezvoltarea și cooperarea regională, a declarat marți ministrul Energiei din Serbia, Zorana Mihajlovic, la Forumul Economic și Comercial China-Europa Centrală și de Est, citat de www.agerpres.ro .Construcția interconexiunilor în domeniu este o direcție prioritară de dezvoltare pentru sectorul energetic din Serbia. În domeniul petrolului și gazelor de asemenea ne vom orienta către vecinii din regiune, către proiecte care să permită o diversificare a resurselor și a interconexiunilor către țările vecine’, a declarat Zorana Mihajlovic.
Aceasta a adăugat că Serbia vrea să folosească toate atuurile sale pentru dezvoltarea de parteneriate nu doar cu China și Rusia ci și să continue orientarea și drumul său spre Europa.
„Sectorul energetic este din punctul meu de vedere cel mai important pentru generarea creșterii economice. Dacă investim în acest sector, aceste investiții duc la costuri mai scăzute și pot atrage investiții din partea altor sectoare”, a declarat, la rândul său, ministrul Infrastructurii din Slovenia, Samo Omerzel.
Potrivit acestuia, țările din regiune trebuie să asigure facilități pentru exportul de energie și, de asemenea, să sporească cooperarea prin promovarea principiilor de dezvoltare durabilă.
Forumul Economic și Comercial China-Europa Centrală și Est este organizat de Guvernul României, în marja reuniunii șefilor de Guvern din Europa Centrală și de Est-China. La Forum, pe lângă oficialități guvernamentale din 17 țări, participă peste 1.500 de oameni de afaceri, din care 100 de oameni de afaceri chinezi, 800 români și peste 400 din celelalte țări din regiune (Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Lituania, Letonia, Macedonia, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ungaria). Forumul de la București este al treilea Forum Economic și Comercial China-Europa Centrală și de Est, după cel organizat la Budapesta în 2011 și cel de la Varșovia în 2012.