Site icon TIMP ROMÂNESC

Seful diplomatiei romane, la Skpoje si Tirana, pentru intarirea cooperarii regionale

Ministrul român al Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, preşedinte-în-exerciţiu al Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), efectuează o vizită la Skopje (Macedonia), respectiv la Tirana (Albania), în perioada 6-8 octombrie 2013, împreună cu ministrul lituanian al afacerilor externe, Linas Linkevicius, a cărui ţară asigură președinția Consiliului Uniunii Europene.

            Vizita celor doi miniştri ai afacerilor externe în cele două state răspunde obiectivului comun al României, în calitate de Preşedinţie în exerciţiu a SEECP şi, respectiv, al Preşedinţiei lituaniene a UE, de susţinere a procesului de extindere, a parcursului european al celor două state şi de consolidare a cooperării regionale în Europa de Sud-Est, în vederea întăririi relaţiilor de bună vecinătate în regiune şi avansării în procesul de integrare europeană, potrivit unui comunicat al MAE.

            Programul vizitei include întrevederi cu oficiali ai celor două ţări, la nivel de preşedinte, prim ministru şi miniştrii ai afacerilor externe. Agenda discuţiilor va viza perspectivele europene ale celor două state, cu accent pe progresele înregistrate în procesul intern de reformă şi eforturile necesare, în continuare, în perspectiva publicării de către Comisia Europeană a Pachetului Extindere în toamna acestui an. Discuţiile vor prilejui şi un schimb de opinii asupra agendei de priorităţi a autorităţilor din cele două state în contextul eforturilor de avansare în relaţia cu Uniunea Europeană.

            Un punct important al convorbirilor va fi reprezentat şi de cooperarea în cadru regional, ca element-cheie în susţinerea obiectivului de facilitare a dialogului politic, dezvoltării de proiecte concrete de cooperare şi răspunsului comun la provocările actuale. Totodată, va fi evidenţiată contribuţia SEECP la realizarea acestor obiective şi vor fi prezentate priorităţile Preşedinţiei române a acestui organism de cooperare regională.

            SEECP este o structură de cooperare regională neinstituţionalizată – singurul forum politic din sud-estul Europei gestionat exclusiv de statele din regiune. A fost înfiinţat în 1996, punându-se astfel bazele unei noi forme de cooperare după apariţia noilor state pe teritoriul fostei Iugoslavii. Statele participante la SEECP sunt: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Republica Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Turcia.

            România a preluat Preşedinţia-în-exerciţiu a SEECP la 1 iunie 2013 de la Republica Macedonia, pentru un mandat de un an.

Exit mobile version