Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a prezidat, marţi, din poziția pe care România o deține ca vicepreședinte al celei de a 68-a sesiuni a Adunării Generale ONU, segmentul interactiv cu privire la parteneriatele globale pentru dezvoltare în cadrul reuniunii inaugurale a Forumului politic la nivel înalt pentru dezvoltare durabilă.
Dezbaterile prilejuite de deschiderea lucrărilor Forumului, în prezenţa preşedintelui Adunării Generale a ONU, John Ashe, a secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, a preşedintelui Consiliului Economic şi Social al ONU, Nestor Osorio, şi a preşedintelui Grupului Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, au evidenţiat rolul Forumului de pivot în arhitectura instituţională pentru dezvoltare durabilă, în special din perspectiva implementării politicilor şi deciziilor acestei agende. Un accent deosebit a fost pus pe nevoia de echilibrare şi abordare integrată a dimensiunilor economice, sociale şi de mediu în definirea noii agende pentru dezvoltare post – 2015.
În intervenţia sa, din poziţia de moderator al segmentului interactiv cu privire la parteneriate globale pentru dezvoltare, ministrul Titus Corlățean a subliniat particularitatea rezultatelor Conferinţei ONU pentru dezvoltare durabilă Rio+20, care evidenţiază necesitatea implicării tuturor actorilor pentru dezvoltare: „Schimbarea începe cu fiecare dintre noi, dar este nevoie să acţionăm mai departe de graniţele naţionale. Este nevoie să transformăm retorica în realitate şi să avansăm parteneriatele globale între statele bogate şi cele sărace. Criza financiară nu trebuie să reprezinte o justificare pentru diminuarea asistenţei pentru dezvoltare sau perpetuarea blocajelor în negocierile comerciale multilaterale”.
Sesiunea prezidată de şeful diplomaţiei române a inclus, printre vorbitorii principali, pe preşedintele Nauru, Baron Divavesi Waqa, premierul Norvegiei, Jens Stoltenberg, și premierul Pakistanului, Muhammad Nawaz Sharif. Dintre aspectele recurente în majoritatea intervenţiilor s-au remarcat apelurile pentru adoptarea, până în 2015, a unui acord global ambiţios cu privire la schimbările climatice, pentru inversarea tendinţelor de contracţie în asistenţa oficială pentru dezvoltare şi cele în favoarea întăririi parteneriatelor pentru dezvoltare.
Decizia de a înfiinţa Forumul politic la nivel înalt a fost unul din rezultatele – cheie ale Conferinţei ONU pentru dezvoltare durabilă Rio+20, desfăşurată în Rio de Janeiro, în iunie 2012. Prin rezoluţia AG 67/290, adoptată, prin consens, la 9 iulie 2013, au fost convenite formatul şi aspectele organizaţionale ale Forumului, care va fi întrunit sub egida atât a Adunării generale, cât şi a ECOSOC.
Mandatul Forumului, în concordanţă cu caracterul său interguvernamental universal, va fi axat pe asigurarea orientării politice şi recomandărilor în domeniul dezvoltării durabile, evaluarea progresului în implementarea angajamentelor internaţionale şi consolidarea integrării celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile într-o manieră transversală.