Gheorghe-Florin Cârciu, secretar de stat al DRP: „Numai printr-un dialog deschis și constant putem construi împreună cu românii noștri de pretutindeni”
Secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), Gheorghe Cârciu, s-a aflat în perioada 26–28 aprilie într-o vizită de lucru în Italia, unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității românești, ai BOR și cu cei ai consulatelor generale, de la Milano și la Torino.
La Consulatul General din Milano, oficialul DRP a reamintit reprezentanților comunității românești importanța dialogului și le-a mulțumit pentru modul în care păstrează identitatea națională.
Deplasarea la Torino a inclus participarea la un spectacol susținut de elevii Centrului de Cultură și Tradiție Italo-Românească și o întâlnire cu reprezentanții comunității românești, organizată la sediul Consulatului General. În cursul acestei întrevederi a fost subliniată nevoia de stabilitate și sprijin din partea statului român. Centrele comunitare, subordonate DRP, devin punți de legătură între tradiție și progres, implicarea cât mai activă a tinerelor generații trebuind să fie încurajată și susținută.
În cea de-a treia zi a vizitei, 28 aprilie 2024, Duminica Floriilor, delegația DRP a participat, alături de românii din regiune și de reprezentanți ai clerului, la Liturghia de Florii, oficiată de un sobor de preoți condus de Părintele Marius Floricu, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române Moncalieri din Torino.